Sosit de curând la redacţie, Samsung RF510 este
cel mai performant laptop dintre cele şapte
modele pe care gigantul sud-coreean le-a lansat pe piaţa din
România anul acesta, la sfârşitul lui ianuarie. Avem
de a face cu un portabil solid, de 15.6 inch,
recomandat în special pasionaţilor de multimedia. Şi amatorii de
gaming se vor bucura de configuraţia capabilă să ruleze decent
jocuri de actualitate. Dar până să vorbim despre performanţe,
merită să facem câteva precizări legate de cum arată şi cât de bine
este construit.
Design, construcţie
Samsung RF510 are o carcasă neagră, glossy, şi un display şi mai
lucios în faţa căruia te poţi bărbieri sau, după caz, pensa.
Tastatura chiclet este foarte bine spaţiată şi ne
oferă inclusiv un pad numeric. Deasupra ei sunt poziţionate încă
trei taste multimedia (de volum) şi una rapidă pentru activarea /
dezactivarea conexiunii Wi-Fi. Butonul de Power se află în imediata
apropiere, în dreapta.
Mergem şi mai sus şi încercăm balamalele care leagă display-ul
de corpul principal. Acestea sunt foarte rigide, fapt pentru care
trebuie să foloseşti ambele mâini ca să deschizi laptopul.
Corpul principal acomodează pe părţile laterale, aşa cum este
normal, interfeţele de conectare (USB-uri, video, audio, LAN) şi
unitatea optică DVD Writer. Sub tastatură, un touchpad de
dimensiuni generoase şi butoanele de click stânga/dreapta. În
marginea inferioară, pe centru, stă pitit cititorul de carduri SD,
iar în stânga lui, evident mult mai vizibilă, fanta de
aerisire.
Per ansamblu, Samsung RF510 este un laptop fără cusur în
ceea priveşte construcţia. Carcasa lucioasă poate să placă
sau să nu placă (personal prefer plasticul mat sau finisajul
metalic), în vreme ce ecranul lucios va crea disconfort vizual în
spaţii puternic iluminate.
Specificaţii
Performanţe
Procesorul Core-i5 şi placa video NVIDIA GT 330M, alături de cei
4 GB RAM, fac din Samsung RF510 un laptop capabil să facă faţă cu
brio în aplicaţiile uzuale şi în jocurile fără pretenţii
deosebite.
În testul standard Windows Experience Index
scorul obţinut a fost de 5.9, astfel:
În 3DMark Vantage Entry, Samsung RF510 a scos
10800 de puncte (GPU Score 12137, CPU 8117).
În 3DMark Vantage Performance, punctajele
rezultate au fost 2199 pentru GPU, respectiv 8187 pentru CPU.
Am rulat şi 3DMark 2006, iar aici scorul s-a
oprit la 7536 de puncte (CPU Score 3030).
Testul PCMark Vantage a indicat 5343 de puncte
la general, respectiv 4066 Marks la productivitate.
Laptopul a rulat fără probleme conţinut HD şi Full-HD, cu un
grad de încărcare al procesorului de aproximativ 25%.
Autonomie
Autonomia laptopului Samsung RF510 a fost de 1 oră şi 50
de minute în cadrul testului multimedia – redare video HD
720p (profil Samsung Optimized, 75% luminozitate, Wi-Fi off).
În mediul Office / Internet (profil Power Saver, 75%
luminozitate, Wi-Fi on), Samsung RF510 s-a închis după
aproximativ trei ore.
Preţ şi disponibilitate
Samsung RF510 este disponibil în magazinele de profil din
România la preţuri ce variază între 3700 şi 3800 de lei.
Plusuri şi minusuri
[+] Construcţie solidă;
[+] Configuraţie echilibrată, asigură performanţe
decente în majoritatea aplicaţiilor actuale;
[+] Tastatură chiclet şi numpad;
[+] Două port-uri USB 3.0;
[-] Ecranul nu impresionează – unghiuri de
vizionare mici, reflectă mult lumina din cauza suprafeţei
lucioase;
[-] Autonomie un pic sub medie.
Concluzie: Samsung RF510 este un laptop bun, cu
performanţe peste medie, dar de la care aveam aşteptări mai mari
legate de calitatea imaginii şi de autonomie. Preţul este şi el un
pic peste cel întâlnit la modele cu configuraţii similare.