Cuvântul inovaţie trebuie folosit cu atenţie atunci când vorbeşti de piaţa calculatoarelor portabile. Sunt foarte mulţi producători şi diferenţele între dispozitivele rezultate sunt de cele mai multe ori cosmetice. Sony a reuşit să vină anul acesta cu un concept nou pentru nava sa amiral de pe segmentul portabilelor. VAIO Z a devenit un laptop modular şi include o tehnologie de ultimă generaţie, într-un format care nu a fost folosit de niciun alt producător până acum.
Un concept inovator
În luna aprilie a acestui an apărea pe Internet o imagine cu un laptop Sony VAIO foarte subţire. La vremea aceea nu se ştia şi nimeni nu bănuia că aveam în faţă urmaşul lui Sony VAIO Z, un ultra-portabil extrem de performant. Acel profil subţire nu ar fi fost suficient pentru un procesor Intel Core i7 şi o placă video separată, cu performanţe nu tocmai modeste. Producătorul ne pregătea însă o adevărată surpriză.
Inginerii de la Sony au plecat de la premiza că un ultra-portabil de top trebuie să fie subţire şi uşor, să ofere o autonomie bună şi putere de procesare mare atunci când este necesar. Toate acestea nu puteau fi obţinute într-un singur dispozitiv fără o serie de compromisuri. Cum grosimea, greutatea şi autonomia erau afectate de placa video separată, cei de la Sony au decis s-o scoată din carcasă. Aşa a apărut Power Media Dock, modulul care include placa video dedicată, unitatea optică şi o serie de conectori. Locul său este la birou, acolo unde se presupune că utilizatorul are nevoie de putere mare de procesare. În rest, placă video integrată şi un procesor foarte performant sunt excelente pentru deplasări.
Nevoia de tehnologii noi
Soluţia găsită de Sony pentru a oferi performanţe şi portabilitate în acelaşi timp, este elegantă, însă nu ar fi putut fi pusă în practică fără o tehnologie nouă. În urmă cu câţiva ani, Intel ne anunţa Light Peak, o metodă de-a transfera date folosind fibra optică. Lumea începea deja să vadă cablurile USB înlocuite cu unele mult mai rapide, însă anii au trecut şi implementarea minunatei tehnologii s-a lăsat aşteptată.
Apple a fost primul producător care a adoptat Light Peak, însă a lăsat partea luminoasă pe dinafară.Conectorul Thunderbolt oferă o lăţime de bandă de 10 Gbps în ambele direcţii simultan, mufa aleasă fiind cea specifică DisplayPort. Din păcate transferul de date se face doar prin cablu de cupru. Introducerea Thunderbolt a fost controversată, mai ales dacă ţinem cont că pentru a conecta un MacBook cu un dispozitiv compatibil este necesar un cablu care costă 49 $.
Sony avea nevoie de o tehnologie de transfer de date cu lăţime de bandă mare pentru a conecta Power Media Dock-ul şi a ales tot Light Peak. Implementarea ei este însă total diferită. Dock-ul se conectează la laptop printr-un cablu ce foloseşte mufa USB 3.0 şi cea pentru alimentare, portabilul fiind alimentat de Dock atunci când sunt conectate. Aşa se explică faptul că în cutia lui Sony VAIO Z se găsesc două alimentatoare: unul mai mic, doar pentru ultra-portabil şi unul mai mare care se conectează la Power Media Dock.
Cablul care ajunge de la Dock la portabil are o mufă cu un buton iluminat pe ea. Deconectarea ei trebuie făcută după apăsarea butonului cu pricina, deoarece datele din memoria video folosită de placa dedicată AMD Radeon HD 6650M trebuie să ajungă în memoria plăcii integrate. Dacă ne uităm cu atenţie la mufa USB 3.0 din capătul cablului de mai sus, observăm două suprafeţe de plastic transparent ce nu ar trebui să fie acolo. Acestea sunt cele două capete de cabluri optice, folosite pentru transferul de date între laptop şi placa video dedicată, unitatea optică şi conectorii Dock-ului.
Construcţie controversată
Sony VAIO Z este un laptop de 13.1″, cu o grosime de 17 mm, în care a fost integrat un procesor ce rulează la 2,7 GHz. În Turbo Mode, frecvenţa lui Core i7-2620M ajunge la 3,4 GHz. Aceasta este o performanţă greu de trecut cu vederea. Din păcate, mai multe elemente de construcţie sunt controversate şi afectează experienţa de top pe care ar trebui să ne-o ofere VAIO Z. Atunci când este deschis, ultra-portabilul se sprijină pe latura de jos a ecranului. Pe ea se găsesc două picioruşe înguste de cauciuc, ce ar trebui să împiedice alunecarea pe birou. Din păcate, cauciucul este dur, iar aderenţa oferită este minimă. Nici picioruşele de pe baza laptopului nu sunt cu mult mai eficiente la menţinerea portabilului fix pe birou. În funcţie de materialul din care este construit acesta, Sony VAIO Z poate aluneca foarte uşor.
Cineva spunea că nu trebuie să schimbi un lucru care funcţionează foarte bine. Ne referim aici la tastatura lui Sony VAIO Z. Producătorul asiatic este recunoscut pentru portabilele sale cu tastaturi chiclet excelente. Din nefericire, cea a lui VAIO Z nu se ridică la aceleaşi standarde. Este posibil ca dimensiunile componentelor din carcasă să fi forţat inginerii japonezi să facă tastatura foarte subţire. Butoanele se ridică foarte puţin peste nivelul suportului şi cursa lor este scurtă. Asta implică o ergonomie redusă la tastarea rapidă. Diferenţele între tastatura lui Sony VAIO Z şi cea a unei tablete cu ecran capacitiv ajung să fie destul de mici şi acesta nu este un plus pentru ultra-portabil.
Poate singurul avantaj al tastaturii lui Sony VAIO Z este faptul că iluminarea butoanelor este bine realizată. Cursa lor fiind foarte mică, prin spaţiul dintre buton şi suport nu se poate vedea LED-ul de dedesubt decât la câteva taste. Iluminarea este activată automat de un senzor de deasupra tastaturii. Utilizatorul nu o poate controla şi nu există intensităţi intermediare. Utilizatorul poate alege să o oprească definitiv.
Touchpad-ul lui Sony VAIO Z este destul de mic, dacă ne raportăm la lăţimea restpad-ului. El are o textură fină sub formă de fagure şi se apasă uşor. Cele două butoane de la bază nu sunt separate de restpad, iar între ele se găseşte un cititor de amprente. Touchpad-ul a fost criticat deoarece nu a fost poziţionat simetric faţă de tastele F şi J, ci a fost pus la mijlocul restpad-ului. În aceste condiţii, degetul mare de la mâna dreaptă stă peste el în mod frecvent. Nu am avut însă probleme cu apăsări accidentale, software-ul detectând prezenţa lui.
Carcasa lui Sony VAIO Z este construită din fibră de carbon şi aluminiu. Primul material se regăseşte pe capacul monitorului şi pe faţa inferioară, iar metalul este folosit pentru restpad şi suportul tastaturii. Dacă este transportat în mediu cu temperaturi scăzute, restpad-ul ultra-portabilului va fi rece atunci când utilizatorul ajunge la birou. Per ansamblu, VAIO Z este construit foarte bine şi confirmă atenţia la detalii cu care ne-au obişnuit japonezii.
Specificaţii
Conectori şi răcire
Sony VAIO Z oferă strictul necesar de conectori. Laptopul în sine vine cu două porturi USB, unul din ele fiind de tip 3.0. Mufa USB 2.0 poate fi folosită pentru încărcarea perifericelor atunci când ultra-portabilul este oprit. Pe latura din stânga avem o mufă VGA, iar pe cea opusă găsim o ieşire HDMI. Profilul subţire al lui VAIO Z a forţat producătorul să folosească un capac de plastic pentru mufa plăcii de reţea. În condiţiile în care microfonul este integrat la baza ecranului, laptopul oferă doar o ieşire jack de 3,5 mm pentru căşti.
Deşi ocupă mufa USB 3.0, Power Media Dock-ul oferă o alta în schimb şi două mufe USB 2.0. În demonstraţia realizată cu ocazia lansării oficiale, Sony VAIO Z cu dock-ul conectat a afişat imagini pe trei LCD TV-uri şi pe ecranul său simultan, fiind folosite cele două ieşiri video HDMI şi cea VGA a Dock-ului. Cred că există prea puţini utilizatori în lume care ar avea nevoie de mai mult.
Sistemul de răcire al ultra-portabilului preia aerul prin fante de sub dispozitiv şi îl elimină printr-o fantă mare pe latura din stânga. Atunci când sistemul este încărcat, ventilatoarele devin zgomotoase şi aerul degajat este destul de fierbinte. Se poate spune că sistemul de răcire îşi face datoria, în condiţiile în care procesorul rulează la 2,7-3,4 GHz. Suprafaţa carcasei din stânga tastaturii devine destul de caldă atunci când sistemul este încărcat. În aceleaşi condiţii restpad-ul se încălzeşte şi el uşor, în mod special în jumătatea stângă.
Placa video dedicată este destul de performantă şi are la rândul ei nevoie de un sistem de răcire. Acesta foloseşte două fante laterale şi nu este la fel de zgomotos în sarcină precum cel al ultra-portabilului.
Performanţe
Cârcotaşii vor spune că Sony VAIO Z nu vine cu un quad core de la Intel. Eu cred că nu are nevoie de aşa ceva. Vechiul model testat de noi la începutul anului venea tot cu un dual core, tactat însă la 2,8 GHz. Procesorul Core i7-2620M din configuraţia de faţă este cu aproximativ 20% mai performant în 3DMark Vantage la testele specifice. În combinaţie cu un SSD de 256 GB cu două controller-e de memorie puse în RAID 0, configuraţia reuşeşte să puncteze excepţional de bine la testul de productivitate din suita PCMark Vantage. Performanţele grafice nu sunt nici ele de ignorat, însă placa video externă nu a fost oferită pentru jocuri. Menţionăm că rezultatele de mai jos au fost obţinute cu Power Media Dock conectat.
PCMark Vantage 64 bit – 12.461
PCMark Vantage 64 bit Productivity / HDD – 15.170 / 23.965
PCMark 7 Basic – 3.755
3DMark Vantage Performance – 4.241 (GPU – 3.548 / CPU – 10.244)
3DMark Vantage High – 2.600 (GPU – 2.295)
3DMark 11 – E1952 / P1253 / X421
Cinebench R11.5 OpenGL / CPU – 37,15 fps / 3,09 pts
Sony VAIO Z reuşeşte să depăşească cu 10-20% performanţele lui Asus UX21, ultra-book-ul lansat de curând. El are avantajul unui sistem de răcire ce permite folosirea unui procesor cu TDP de 35 W. Sistemul de operare Windows 7 Professional porneşte în mai puţin de 20 s, în condiţiile în care au fost instalate o serie de aplicaţii uzuale.
Ecranul
Modelul testat de noi nu a fost dotat cu ecranul de top din oferta Sony. Acesta ar fi trebuit să aibă rezuluţia de 1920×1080 pixeli. În schimb, Sony VAIO Z primit la teste are o rezoluţie mai suportabilă, de 1600×900 pixeli. Filtrul extern este semi-lucios şi reflexia surselor de lumină din spatele utilizatorului este limitată. Unghiurile de vizibilitate per ansamblu sunt bune, dar cele optime sunt relativ înguste.
Autonomie
Se poate spune că bateria lui Sony VAIO Z este mică, dar nici dimensiunile laptopului nu sunt generoase. Chiar şi aşa, cei 4.000 mAh sunt îndeajuns pentru patru ore şi 15 minute de lucru în mediul office. Testul a fost realizat folosind profilul de sistem Power Saver cu luminozitatea ecranului la 50%. În timpul lui am editat documente, am navigat pe Internet şi am ascultat muzică în fundal.
Pentru testul multimedia am folosit un film 1080p ce ocupă 10 GB pe HDD. Profilul de sistem folosit a fost tot Power Saver, dar luminozitatea ecranului a fost redusă la 65%. Bateria lui Sony VAIO Z a oferit în acest caz o autonomie de patru ore. O baterie externă de 4.200 mAh poate fi ataşată ultra-portabilului, dublând autonomia.
Alte aspecte
Este de apreciat faptul că VAIO Z are un modem 3G. Cu o cartelă potrivită, utilizatorul se poate conecta la Internet de oriunde.
Preţ şi disponibilitate
Sony VAIO Z este disponibil pe piaţa românească la un preţ de 12.000 lei, în configuraţia prezentată mai sus.
Concluzie
Sony VAIO Z nu este primul laptop cu placă video externă performantă. El este însă o soluţie excelentă pentru cei care au nevoie de performanţe de top, atât la birou, cât şi în mişcare. Sistemul modular şi implementarea Light Peak sunt cu adevărat inovatoare pe o piaţă unde termenul acesta trebuie folosit cu atenţie. Ultra-portabilul nu este perfect şi micile probleme au fost menţionate mai sus. Preţul este mare, dar şi VAIO Z face prea puţine compromisuri pentru a oferi utilizatorilor o experienţă excelentă.
Plusuri şi minusuri:
[+] concept nou pentru un ultra-portabil de top
[+] foarte subţire şi incredibil de uşor
[+] procesor performant
[+] SSD foarte rapid
[+] materiale foarte bune pentru carcasă
[-] decizii de construcţie controversate pentru carcasă
[-] tastele au cursa prea scurtă
[-] sistemul de răcire al laptopului este zgomotos în sarcină
[-] laptopul are doar două porturi USB