Spuneam la început că ASUS ZenBook Pro UX550 este bun la toate, inclusiv la gaming, însă în testarea noastră am preferat să nu rulăm întreaga plajă de teste pentru acest tip de computere. În primul rând, un utilizator care alege UX550, cu siguranţă nu îl alege pentru rularea de jocuri video. Este bine că există posibilitatea rulării lor, GTX 1050 fiind un GPU capabil să ruleze în Full HD majoritatea jocurilor de pe piaţă cu mici compromisuri în setări (scăderea detaliilor de la very high/ultra la medium/high).
ZenBook Pro este realizat însă pentru productivitate, iar la acest capitol laptop-ul este comparabil atât cu computere desktop cu configuraţii similare, cât şi cu laptop-uri mai „puternice” şi mai scumpe. Procesorul Intel Core i5 beneficiază de patru nuclee, fără Hyper-Threading, deci oferă doar patru fire de execuţie. În aplicaţii de editare video, acest lucru se va traduce în performanţă mai lentă la randare în comparaţie cu un i7, care beneficiază de opt fire de execuţie. În majoritatea celorlalte aplicaţii, în special cele optimizate pentru performanţă single core, acest i5 se va comporta similar cu un i7 de laptop.
Modelul testat de ZenBook Pro UX550 beneficia de 8 GB memorie RAM şi un SSD de 256 GB, însă există posibilitatea configurării după bunul plac. Acesta pare să fie însă un simplu model de bază, cei care au nevoie de performanţă în plus, putând alege mai mult RAM, mai multă stocare, procesor i7, sau chiar un GPU mai puternic (GTX 1050 Ti este singura alternativă). Chiar şi în această configuraţie „limitată”, ZenBook Pro ar trebui să satisfacă nevoile majorităţii.
Stocarea este puţin cam lentă în comparaţie cu modelele din ultimele câteva luni testate, însă acest lucru se datorează faptului că SSD-ul M.2 foloseşte magistrala SATA. Acelaşi port M.2 suportă şi SSD-uri PCIe, care sunt disponibile pe modele cu peste 512 GB direct de la ASUS, sau care pot fi adăugate mai târziu.
Test | Scor |
PCMark 8 Creative | 4.570 puncte |
WinRar | 4.867 KB/s |
CineBench R15 | OpenGL: 82,21 FPS / CPU: 520 cb |
HDTune Pro (SSD) | 235,2 MB/s |
CrystalDiskMark Seq Q32T1 | Read: 558,4 MB/s / Write: 260,3 MB/s |
CrystalDiskMark 4K Q32T1 | Read: 320,0 MB/s / Write: 262,0 MB/s |
Zenbook Pro UX550 este un model de laptop de la care ştii la ce să te aştepţi încă de la început. Este un model care oferă o alternativă cu Windows la dispozitivele din gama MacBook Pro de la Apple şi reuşeşte să ofere şi câteva lucruri în plus faţă de concurenţă (de exemplu USB-uri normale şi un GPU mai puternic). Autonomia este însă elementul care impresionează cel mai mult, întrucât rareori întâlnim un computer portabil cu procesor quad-core, GPU dedicat şi display mare care să reziste o zi întreagă fără să fie conectat priză.
Aspect exterior plăcut
Construcţie de calitate
Autonomie ireproşabilă
Display anti-glare
Nu are mufă Ethernet
Slot-ul de card este microSD
Putea fi mai performant în anumite cazuri
Nu are numpad pe tastatură