Apreciat pentru contrastul şi paleta de culori, ecranul IPS este numai bun pentru vizionarea şi retuşarea colecţiei de poze folosind aplicaţii de editare imagine, calibrarea culorilor din fabrică fiind bine realizată. Nivelul de negru foarte bun raportat la luminozitatea ecranului va fi cu siguranţă pe placul amatorilor de filme, redate la nivel de calitate cel puţin satisfăcător.
Însă amatorii de jocuri PC cu ritm alert de desfăşurare a acţiunii vor fi mai puţin încântaţi, ecranul IPS prezentând ceva efect de ghosting. Sistemul LCD overdrive este cu siguranţă de ajutor în compensarea acestui neajuns, însă rezultatul obţinut rămâne totuşi departe de nivelul monitoarelor pentru gaming consacrate, bazate pe ecrane cu tehnologie TN. Mai mult, activarea funcţiei overdrive peste nivelul Weak, alegând modurile Normal sau Strong, are drept rezultat introducerea de artefacte vizuale deranjante.
Interfaţa touch capacitivă este surprinzător de precisă şi plăcut de folosit, rama din sticlă extinsă în jurul ecranului fiind cu siguranţă folositoare pentru selectarea elementelor aflate chiar la marginea ecranului. Ca şi în cazul tabletelor, suprafaţa din sticlă se murdăreşte în cele din urmă, diferenţa fiind că acum trebuie să curăţăm un ecran cu diagonală de aproape 60cm, efortul depus fiind considerabil.
Chiar dacă din punct de vedere estetic dublarea ramei ecranului nu este chiar cea mai inspirată alegere, designul ales cu siguranţă prezintă avantaje la capitolul ergonomie, ajutând folosirea interfeţei touch. Cât despre ecranul IPS, aş fi dorit doar ca scutul din sticlă să aibă un tratament antireflexii mai eficace, calitatea imaginii fiind în rest la un nivel foarte bun.
Per total, AOC 72 Series este un bun monitor pentru completarea unui sistem PC bazat pe Windows 8, implementarea aleasă pentru interacţiune touch fiind una reuşită. Totuşi, nu este cazul să aruncăm la gunoi tastatura şi mouse-ul tradiţional, mişcările făcute deasupra ecranului aşezat în poziţie aproape orizontală cerând efort considerabil mai mare decât simpla deplasare a mouse-ului cu vârfurile degetelor. Fie din cauza oboselii, comoditate, sau nevoia pentru precizie şi mai multă productivitate, mai devreme sau mai târziu suntem tentaţi să revenim la mijloacele tradiţionale de control. Însă ca şi înlocuitor pentru o tabletă cu ecran mare, AOC 72 Series este opţiune de luat în seamă.
Calitate foarte bună a imaginii, dată de ecranul cu tehnologie IPS
Interfaţă touch capacitivă cu precizie bună
Conectori USB 2.0 şi USB 3.0
Poate fi folosit în poziţie verticală şi orizontală, cu ecranul întins pe masa de birou
Timp de răspuns 5ms
Webcam fără mecanism pentru acoperirea lentilei
Ecran lucios