AOC ne tentează cu un monitor de 27”, cu rezoluţie de 2560×1440 pixeli

10.12.2013
AOC ne tentează cu un monitor de 27”, cu rezoluţie de 2560x1440 pixeli

Monitoarele cu rezoluţie înaltă nu se adresează utilizatorului de rând. Acesta nu are aplicaţii speciale, ce necesită o rezoluţie mai mare de 1920×1080 pixeli. Pe de altă parte, dacă editezi clipuri full HD, s-ar putea să vrei să urmăreşti rezultatul la rezoluţie nativă şi să-ţi mai încapă câteva butoane pe lângă fereastra clipului. Monitorul AOC q2770Pqu oferă o rezoluţie de 2560×1440 pixeli pe o diagonală de 27”. Matricea panoului este de tip Super PLS, o versiune a tehnologiei IPS, dezvoltată de Samsung. Ea garantează unghiuri de vizibilitate maxime şi o repoducere foarte bună a culorilor.

AOC q2770Pqu - monitor profesional cu rezoluţie înaltă

Aşa cum se cuvine un monitor cu pretenţii, piciorul oferă o gamă largă de ajustări. El permite înălţarea ecranului cu 130 mm şi rotirea cu 90 de grade. Timpul de răspuns specificat este de 5 ms, iar monitorul se laudă cu o luminozitate de 300 cd/mp. Fiin un model de top, era de aşteptat ca AOC q2770Pqu să vină cu un hub USB. Acesta are patru porturi, două dintre ele fiind de tip USB 3.0. De asemenea, el dispune de două difuzoare. Semnalul video este primit prin mufele VGA, HDMI, DVI-D şi DP. În ciuda dimensiunilor şi rezoluţiei înalte, monitorul nu consumă mai mult de 29 W, panoul fiind iluminat cu LED-uri.

AOC q2770Pqu - ajustările oferite de piciorul monitorului

Monitorul AOC q2770Pqu va fi disponibil în luna ianuarie la preţul de 2.500 lei.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News