ASUS ROG Swift PG248Q: gaming la 180 de cadre pe secundă [REVIEW]

23.02.2017
ASUS ROG Swift PG248Q: gaming la 180 de cadre pe secundă [REVIEW]
Meniuri

Meniuri

ASUS nu a reinventat roata nici când vine vorba despre meniul lui ROG Swift PG248Q. Acesta foloseşte deja cunoscutul design pe trei coloane, cu o serie de particularităţi dedicate acestui model. Primul tab se numeşte Overclocking. În ciuda faptului că ASUS promovează acest model de monitor pentru rata de împrospătare a imaginii de 180 Hz, modelul PG248Q este de fapt un model cu panou de 144 Hz cu posibilitatea de a creşte această valoare până la 180 (ba chiar pot fi setate şi alte frecvenţe între 144 şi 180, în funcţie de preferinţele utilizatorului).

Activarea se face doar din meniul monitorului, iar ASUS cere o confirmare şi reporneşte monitorul după selectarea opţiunii. Mai mult ca sigur, nu este recomandat ca ROG Swift PG248Q să funcţioneze permanent la această frecvenţă, întrucât overclocking-ul panoului duce la încălzire peste limitele normale, lucru care poate duce la deteriorarea panoului. Probabil că nu va avea probleme atât timp cât se află în garanţie, însă cel mai bine ar fi să folosiţi această setare doar atunci când rulaţi jocuri online la nivel competitiv, fără G-SYNC şi cu un framerate de peste 180 de cadre pe secundă.

Cea de-a doua opţiune în meniu este Blue Light Filter, un soi de protecţie pentru cei care stau mult în faţa monitorului. Aceasta vine cu cinci setări, cu nivel de intensitate de la 0 la 4. Pentru o imagine cât mai naturală, este recomandată valoarea 0, întrucât eliminarea luminii albastre duce la îngălbenirea imaginilor.

Mai jos în meniu este listat „Color”, unde pot fi setate luminozitatea, contrastul, saturaţia, temperatura de culoare şi gamma. Acestea nu sunt setări tocmai avansate pentru profile de culoare, însă oferă opţiuni de bază pentru a putea calibra monitorul. Mai jos este listat tabul „Image”, care oferă setări pentru Overdrive (reducerea efectului de ghosting), cu opţiuni de configurare pe nivelurile Extreme, Normal şi Off. Consecinţa activării Overdrive este reproducerea unor culori mai puţin naturale, însă avantajul este reprezentat de afişarea de imagini clare în mişcare. Tot în la categoria Image este poziţionată şi opţiunea pentru contrast adaptiv, cât şi „Dark Boost”, utilizată pentru a lumina mai bine zonele întunecate ale imaginilor.

În cele din urmă, avem tabul pentru selectarea sursei video, iar jos de tot se regăseşte meniul „System Setup”, care este folosit pentru setarea limbii meniurilor, poziţia meniului pe ecran, transparenţa meniului, timpul după care meniul să dispară şi posibilitatea de a bloca butoanele de pe monitor pentru a evita apăsările nedorite în timpul utilizării.

Am amintit anterior despre butoanele GamePlus şi GameVisual. Acestea beneficiază de meniuri separate, care apar la apăsarea lor. Meniul GamePlus  vine cu posibilitatea de a afişa în centrul ecranului o ţintă pentru a ajuta în jocurile care nu au aşa ceva integrat, un cronometru, care poate fi setat să numere invers de la 90, 60, 50, 40 sau 30 de minute, FPS counter, care afişează în timp real câte cadre pe secunde sunt afişate în jocuri şi Display Allignment, funcţie care ajută la potrivirea mai multor monitoare în modul Surround.

O menţiune despre FPS Counter ar fi că în mod normal, această funcţie afişează permanent valoarea ratei de împrospătare aleasă (60, 120, 144, 180 Hz), însă atunci când G-SYNC este activat din NVIDIA Control Panel, valoarea afişată este egală cu cea a framerate-ului din joc.

GameVision este însă un buton dedicat unei liste de profile. Aici apar Scenery Mode, Racing Mode, Cinema Mode, RTS/RPG Mode, FPS Mode şi sRGB Mode. Diferenţele între ele sunt în general evidente la capitolul luminozitae şi contrast, modul sRGB oferind probabil cele mai naturale culori. Desigur, fiind vorba despre un panou TN, acestea nu vor putea fi niciodată comparabile cu cele de pe un monitor IPS sau VA. Din fericire, acest monitor nici nu doreşte să ofere acest lucru, ci încearcă doar să fie foarte rapid, pentru a ajuta gamerii „cu pretenţii” să atingă performanţă mai înaltă în jocuri competitive.

Părţi pozitive

Timp de răspuns excelent
Panou TN de calitate (unghiuri largi de vizibilitate, culori naturale)
Meniuri intuitive

Părţi negative

Preţ ridicat
Diferenţe prea mici pentru majoritatea utilizatorilor faţă de un monitor cu 144 Hz

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult