La fel ca mai toate monitoarele pentru jocuri, BenQ XL2430T foloseşte un ecran LCD de tip TN, tehnologie apreciată pentru timpul de răspuns excelent şi latenţa foarte mică la afişare, dar criticată pentru unghiurile de vizibilitate restrictive şi calitatea imaginii în ansamblu, inferioară altor tehnologii de afişare. Chiar dacă nici exemplarul de faţă nu se abate de la această regulă, tehnologia ecranelor TN a progresat mult în ultimii ani, încât şi cu un monitor de gaming cum este BenQ XL2430T ne putem bucura de o imagine la calitate rezonabilă. Ecranul se face remarcat prin luminozitate ridicată şi contrast excelent, respectiv o paletă de culori bine calibrată dacă selectăm profilul de imagine Standard. Finisajul anti-glare nu foarte agresiv păstrează intactă claritatea imaginii, filtrând totodată suficient de bine reflecţiile cauzate de surse de lumină ambiantă. În schimb, cei care speră să aibă parte de o imagine cu aspect perfect uniform, care să permită retuşarea pozelor în Photoshop cu rezultate uşor predictibile, vor fi remarca tendinţa ecranului TN de a altera contrastul perceput odată cu modificarea unghiului de vizionare pe verticală. Din păcate simptomele pot fi limitate numai ajustând cu atenţie înălţimea şi înclinarea ecranului, încât să putem privi ecranul cu abateri minime de la unghiul de vizibilitate ideal.
Folosit în compania unui PC dotat cu o placă video puternică, capabilă să redea un număr de cadre pe secundă apropriat ratei de refresh native ecranului (120Hz sau 144Hz), BenQ XL2430T oferă o experienţă de joc impresionantă, fără efect de lag sesizabil şi motion blur aproape inexistent. Luminozitatea ridicată, chiar inconfortabilă la valoarea maximă, este direct proporţională cu nivelul de negru, scenele întunecoase căpătând un aspect lăptos dacă reglăm luminozitatea mai sus de valoarea 50. La final, diferenţa dintre cele două extreme este suficient de mare pentru a nu compromite calitatea imaginii, contrastul nativ măsurat la aproape 1000:1 fiind excelent pentru un ecran cu tehnologie TN.
Folosirea funcţiei Blur Reduction are din păcate un impact masiv asupra luminozităţii imaginii, chiar şi valoarea maximă 100 nefiind suficientă decât pentru folosirea în încăperi întunecoase, fără surse puternice de lumină ambiantă. Pentru eficienţă optimă la eliminarea efectului de blur recomand activarea funcţiei V-Sync în setările jocurilor şi ajustarea detaliilor la un nivel care să permită atingerea unui număr de cadre pe secundă identic ratei de refresh a monitorului (ex. 120 fps pentru 120 Hz).
Cel puţin în cazul exemplarului primit pentru testare, BenQ XL2430T este un monitor bine calibrat din fabrică şi fără defecte supărătoare, cum ar fi pixeli blocaţi/stinşi, sau efect backlight bleed vizibil la redarea imaginilor întunecoase.
Piciorul de susţinere cu structură metalică este uşor de reglat şi nu permite oscilarea ecranului. Întrând la capitolul alte detalii, scara gradată aplicată pe lateral şi baza suportului de susţinere este o adiţie inspirată, reglarea ecranului putând fi redusă la simpla respectare a unor gradaţii dinainte memorate.
Amatorii de configuraţii multi-monitor vor aprecia sistemul de prindere VESA 100 şi panoul de conectori orientaţi în jos şi în lateral, lăsând liber spatele ecranului. Măsurând puţin peste 1 cm lăţime, rama ecranului nu este foarte lată, dar se putea şi mai bine.
Chiar dacă utilizatorii pretenţioşi, obişnuiţi cu paleta de culori mai bogată şi unghiurile de vizibilitate generoase specifice ecranelor IPS probabil vor dezaproba folosirea ecranului cu tehnologie TN într-un monitor cu preţ de 1800 Lei, nu acestea sunt aspectele vizate în cazul de faţă. BenQ XL2430T este un monitor rezonabil pentru uz general, dar optimizat pentru a oferi cea mai bună experienţă cu putinţă în jocuri, unde într-adevăr excelează. Timpul de răspuns practic imperceptibil obţinut prin activarea Instant Mode, funcţia Blur Reduction, accesul facil la setări şi profilurile de imagine special optimizate pentru jocuri sunt detalii care fac diferenţa în sesiunile de gaming, purtate online împotriva unor adversari faţă de care orice detaliu poate asigura un avantaj decisiv.
Revenind la preţ, nu pot să nu remarc diferenţa cam mare faţă de modelul Benq XL2411Z, echipat cu practic acelaşi tip de ecran şi aproape acelaşi bagaj de dotări. Pe lângă finisajele mai solide, telecomanda externă şi hub-ul USB, BenQ XL2430T oferă puţine motive pentru ignorarea frăţiorului său cu preţ de 1200 Lei. În schimb, dacă bugetul o permite, modelul BenQ XL2420G cu tehnologie NVIDIA G-SYNC ar putea oferi deţinătorilor de acceleratoare grafice GeForce o experienţă mai plăcută în jocurile de ultimă generaţie, care nu pot fi redate la peste o sută de carde pe secundă.
Ecran cu rată de refresh 144 Hz
Timp de răspuns 1 ms şi input lag neglijabil
Bine calibrat din fabrică (profilul Standard)
Construcţie solidă şi multiple opţiuni pentru ajustare
Funcţia Blur Reduction
Telecomanda externă şi hub USB
Unghiuri de vizibilitate mai puţin permisive, specifice ecranului cu tehnologie TN
Preţul piperat