Cele mai bune monitoare 2K pentru gaming în 2020

19.02.2020
Cele mai bune monitoare 2K pentru gaming în 2020

Treptat, gamerii cu bugete mai mari sau mai mici lasă în urmă vechile monitoare Full HD bazate pe ecrane cu tehnologie TN, vândute până recent ca şi monitoare de gaming la preţuri mult supraevaluate, folosind drept argument principal suportul pentru rata de refresh la 144Hz. Când prezenţa acestui atribut nu a mai fost de ajuns, unii producători au ridicat şi mai mult aşteptările anunţând monitoare Full HD cu rată de refresh la 240Hz, descrise ca fiind accesorii indispensabile oricărui gamer competitiv.

 

În realitate, calitatea mediocră a imaginii livrată de panourile LCD forţate să livreze tot mai multe cadre per unitatea de timp a dezumflat entuziasmul multora dintre fani, următorul salt pentru producători fiind cel la ecrane cu rezoluţie 1440p (WQHD, 2K), obligatoriu păstrând măcar rata de refresh la 144Hz. În mod inevitabil, goana după viteză a continuat, producătorii întrecându-se mai întâi în aducerea ratei de refresh cât mai aproape de potenţialul interfeţei pentru conectarea la PC, atingând din nou limita celor 240Hz. Însă acesta nu este singurul parametru de care trebuie ţinut seama, timpul de răspuns al panoului LCD având şi el un impact decisiv pentru claritatea imaginii. În cazul tehnologiei TN, limita pare să fie 0.5ms, însă interpretarea acestui parametru variază de la un producător la altul.

Mai importantă chiar şi decât rata de refresh a ecranului, prezenţa unei tehnologii pentru rată refresh variabil (NVIDIA G-SYNC sau AMD FreeSync) este esenţială oricărui monitor de gaming. Responsabile cu sincronizarea ratei de împrospătare a ecranului faţă de imaginile trimise efectiv de placa video a PC-ului, oricare din cele două tehnologii pot oferii o experienţă de gaming cursivă şi fără artefacte vizuale nedorită. Important de ştiut, NVIDIA G-SYNC este alegerea „premium” mai costisitoare dar cu rezultate favorabile practic garantate, în timp ce AMD Free-SYNC este soluţia de buget, care funcţionează la un nivel satisfăcător în majoritatea cazurilor.

Ecran TN, VA, PLS, IPS sau MVA? Un atribut definitoriu al monitoarelor pentru gaming (şi monitoare pentru PC la modul general) este tehnologia folosită pentru afişarea imaginii. Simplificând cât mai mult explicaţia, tehnologia TN oferă cele mai clare imagini cu putinţă dar compromite semnificativ în privinţa unghiurilor de vizibilitate, acurateţea culorilor şi calitatea imaginii în ansamblu. Tehnologiile VA, MVA şi PLS sunt soluţii de compromis, care îmbie avantajele unui nivel de blur aproape insesizabil cu o calitate a imaginii suficient de bună pentru jocuri şi multimedia, chiar dacă nu a nivelul pretenţiilor unui grafician. Fără îndoială, monitoarele cu tehnologie IPS oferă cea mai bună calitate a imaginii dintre soluţiile prezentate, însă rata de refresh la 144Hz sau mai mare ar putea să nu fie de ajuns pentru ascunderea completă a efectului de blur, specifice panourilor LCD cu timp de răspuns evaluat la 6-8ms în cele mai bune situaţii.

Care sunt cele mai bune monitoare 2K pentru gaming în 2020:

Monitor IPS pentru jocuri – GIGABYTE Aorus Gaming FI27Q

Dacă doreşti un monitor de înaltă performanţă cu rezoluţie 1440p şi ecran IPS, modelul Aorus FI27Q promite un bun echilibru între timpul de răspuns, acurateţea culorilor şi unghiuri de vizualizare, totul la un preţ de aproximativ 2500 Lei.

Monitor  VA pentru jocuri, ieftin şi bun – Samsung Gaming C27JG50

Bonus pentru o experienţă de gaming cu adevărat imersivă, Samsung C27JG50 vine cu ecran curbat, timp de răspuns 4ms, rată de refresh 144Hz şi tehnologia FreeSync (suportată deopotrivă cu plăci video AMD şi NVIDIA).

Monitor TN pentru gaming – DELL Gaming S2719DGF

Deşi este cea mai slabă dintre tehnologiile LCD disponibile în prezent, tehnologia TN nu trebuie ignorată la alegerea unui monitor pentru gaming. Generaţiile recente de monitoare TN aduc calitatea imaginii la un nivel foarte ridicat, aproape indistinctibil de alternativele VA sau IPS, singurul compromis notabil rămânând unghiurile de vizibilitate pe verticală, care modifică sesizabil nivelul de contrast dacă nu privim imaginea direct din faţă. Oferit cu preţul de 1350 Lei, DELL Gaming S2719DGF este o alegere excelentă pentru un gamer care urmăreşte obţinerea celor mai clare şi fluide imagini cu putinţă, din formatul unui monitor care arată bine pe masa de birou. Cei care deţin o placă video NVIDIA ar putea lua în considerare şi varianta S2716DG cu tehnologie G-SINK, oferită la preţul de 1999 Lei.

Monitor VA pentru jocuri – Dell S3220DGF

Diferenţiat de restul competiţiei prin ecranul gigant cu diagonală 31.5” şi rata de refresh la 165Hz, Dell S3220DGF mai are de partea sa şi rata impresionantă de contrast nativ – 3000:1, imposibil de atins cu alte tehnologii, inclusiv cea IPS. Paleta de culori nu depăşeşte prea mult spaţiul de culoare sRGB, dar pentru gaming este arhisuficient. Ideal pentru gaming pe consolă şi PC, Dell S3220DGF suportă tehnologia AMD FreeSync 2 şi are ecranul curbat (1800R), arătând foarte bine într-un pe o masă de gaming spaţioasă.

Atenţie însă, densitatea de afişare este de numai 93 PPI, ceea ce înseamnă că imaginea văzută de la distanţe mai mici de 1.5 – 2 metri va apărea pixelată într-un mod deranjant. Ai nevoie să instalezi acest monitor într-o încăpere cu suprafaţă generoasă, care să permită păstrarea unei distanţe rezonabile de vizionare.

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult