LG a dezvăluit noua sa gamă de monitoare din seria UltraGear GX9, acestea fiind bazate pe tehnologia WOLED. Este vorba despre modelele 45GX990A și 45GX950A, ambele cu diagonale de 45 de inci, rezoluții de tipul 5K2K (5120×2160 pixeli) și aspect ratio de 21:9. Ambele monitoare se laudă cu un timp de răspuns de 0,03 ms GtG și suport pentru ratele de refresh variabile (VRR), chiar dacă producătorul sud-coreean nu a specificat încă ratele de refresh maxime ale acestor dispozitive.
Cel mai impresionant dintre cele două este fără urmă de îndoială modelul LG UltraGear GX9 45GX990A, care își poate schimba aspectul fizic: noul monitorul de gaming poate fi convertit, cu o simplă apăsare de buton, de la un display complet plat la unul curbat cu curbură de 900R. În schimb, modelul LG UltraGear GX9 45GX950A utilizează un panel curbat, cu o curbură de 800R.
Fiind vorba despre monitoare concepute special pentru gaming, ambele modele noi UltraGear GX9 oferă suport pentru tehnologiile NVIDIA G-SYNC, AMD FreeSync Premium Pro, precum și pentru conectivitatea HDMI 2.1 și DisplayPort 2.1. Ecranele noilor monitoare sunt protejate și de stratul suplimentar Anti-Glare & Low Reflection (AGLR) de la LG, și includ un hub USB cu port-uri USB Type-C, capabile de încărcare conform standardului Power Delivery, la 90 W. De asemenea, 45GX990A și 45GX950A includ suport și pentru funcția Dual-Mode de la LG, cu ajustări automate ale aspect ratio-ului și ale rezoluției în configurațiile multi-monitor.
Din păcate, LG nu a dezvăluit încă prețurile acestor două noi monitoare și nici alte informații legate de lansările acestora, precum datele la care acestea ar urma să fie disponibile pe piață. Totuși, compania sud-coreeană a confirmata că mult-așteptatele detalii suplimentare despre noua sa gamă de monitoare UltraGear GX9 vor sosi la CES 2025, eveniment ce va avea loc în perioada 7 – 11 ianuarie 2025, în Las Vegas, Statele Unite ale Americii.
Sursa: GSM Arena