MOBIUZ EX270QM review: 240 Hz cu HDR, pentru gameri pretențioși

21.02.2023
MOBIUZ EX270QM review: 240 Hz cu HDR, pentru gameri pretențioși

Brandul de gaming MOBIUZ de la BenQ este destul de nou pe piață, însă deja livrează unele dintre cele mai interesante modele, echipate cu funcții de top, dedicate atât gamerilor de pe PC, cât și celor care preferă consolele de generație curentă. Am testat anul trecut modelul EX3210U, un monitor 4K de 32”, însă nu foarte mulți gameri își doresc un ecran atât de mare de pus pe birou, iar și mai puțini au loc probabil pentru unul. Astfel, modelul pe care l-am testat recent, MOBIUZ EX270QM ar putea să fie mai degrabă potrivit pentru majoritatea gamerilor, acesta fiind un model de27″ cu rezoluție QHD la 240 Hz cu HDR și un sistem audio puternic.

BenQ EX270QM se aliniază la liniile de design ale seriei de produse MOBIUZ

MOBIUZ EX270QM nu este extrem de diferit în termeni de design față de modelul de 32” pe care l-am testat anterior. De fapt, este clar că cele două modele fac parte din aceeași serie, oferind aceleași linii de design. Vorbim despre o carcasă cu spate de culoare gri și cu luminițe RGB care vor ilumina peretele din spate, și un picior cu suport în formă de V, realizat din materiale metalice și din plastic, care are o aderență foarte bună.

MOBIUZ EX270QM RGB

Suportul asigură atât posibilitatea de ajustare pe verticală, cât și de a pivota monitorul spre stânga sau dreapta. Ce nu primim pe acest model MOBIUZ este posibilitatea de a pune monitorul în poziție verticală.

Așa cum am văzut și la modelul anterior testat, BenQ a integrat un sistem audio 2.1 treVolo și în modelul de față, oferind două difuzoare pe partea din față, acoperite de o grilă de plastic, și un subwoofer în spate. Acest sistem cu siguranță nu va înlocui un sistem audio dedicat puternic, sau un soundbar, însă ar putea fi de ajuns pentru cei care încă folosesc boxe de PC stereo pe birou.

MOBIUZ EX270QM accessories

În cutie, pe lângă alimentatorul extern, sunt incluse două cabluri, un HDMI 2.1 și un cablu DisplayPort, ambele capabile să afișeze rezoluția nativă a monitorului, QHD (2.560 x 1.440 pixeli), la rata de împrospătare maximă: 240 Hz. Tot în pachet este disponibilă și o telecomandă, care va face configurarea mai ușoară și oferă control rapid pentru volumul difuzoarelor. Desigur, un cablu USB-B pentru hub-ul USB integrat este disponibil de asemenea, în pachet.

Meniurile sunt simple, însă nu oferă un control foarte avansat al funcțiilor

Sistemul de meniuri este destul de intuitiv, și tocmai de aceea, nu pare să fie foarte complex. BenQ a configurat din fabrică acest monitor cu profiluri pentru gaming, filme sau documente, fiecare aplicând de la sine și un profil audio. Desigur, acestea pot fi schimbate. Există profiluri de culoare pentru jocuri FPS, Sport sau Strategie, însă nu pot spune că vreunul este plăcut în utilizare, la fel și în cazul profilurilor audio. Recomand utilizarea profilului sRGB în modul SDR, pentru cele mai naturale culori, și profilul DisplayHDR pentru gaming și filme în HDR. Pentru sunet, cel mai de impact este cel „Cinematic”, care oferă o plajă dinamică a sunetului mai mare. Restul fie au înaltele prea sus și basul prea jos, fie invers.

MOBIUZ EX270QM HDRi

Dezavantajul este că odată ce alegi sRGB sau DisplayHDR, nu mai ai acces la prea multe setări de culoare, sharpness sau contrast, întrucât acestea ar trebui să fie deja calibrate din fabrică. Desigur, monitorul nu vine cu o fișă de calibrare, deci nu vă încredeți în panou pentru muncă profesională, fără o calibrare personală.

Dacă nu vrei să folosești telecomanda IR, care include scurtături către profilurile de culoare, sunet sau HDR, ai și un buton multifuncțional în partea de jos a ecranului, alături de un alt buton dedicat pentru schimbarea sursei video. Monitorul are posibilitatea de a găzdui două surse pe HDMI și una pe DisplayPort, deci poți avea un PC de gaming și două console conectate simultan. Sau poți înlocui o consolă cu un Chromecast with Google TV pentru a-l transforma într-un adevărat Smart TV de birou.

BenQ a făcut un lucru interesant cu acest monitor, întrucât acesta poate accepta inclusiv semnal 4K, chiar dacă rezoluția nativă a ecranului este de 27”. Și, fiind vorba despre un display echipat cu HDMI 2.1, acesta poate afișa rezoluție 4K la 120 Hz. Chiar dacă nu poți vedea toți acei pixeli, rezoluția 4K este downsampled la 1440p, pentru un rezultat mult mai bun decât 1440p-ul „nativ”. Jocurile în 4K arată excelent pe acest panel. Avantajul este că nu trebuie să te joci în 4K dacă nu ai hardware-ul necesar pentru asta, 1440p fiind afișat perfect, fără scaling.

BenQ MOBIUZ EX270QM este unul dintre cele mai performante ecrane cu HDR „real”

MOBIUZ EX270QM nu este un monitor perfect, însă este unul cu foarte puține dezavantaje în raport cu altele din aceeași zonă de preț. În primul rând, acesta este unul dintre monitoarele de 27” cu rezoluție QHD și refresh rate la 240 Hz care asigură o luminozitate maximă de 650 nits în HDR (la standardul DisplayHDR 600). Panelul este unul pe 10 biți, deci avem o definiție de culoare superioară unor monitoare „tradiționale”, cu culori pe 8 biți. Jocurile par în consecință mult mai „vii”, fără să pară suprasaturate, având la dispoziție mai multe nuanțe de culoare. Dezavantajul este însă faptul că avem de a face cu un ecran IPS fără local dimming. Astfel, zonele întunecate ale ecranului sunt mai degrabă un gri închis, decât negre, scăzând in impactul HDR în anumite secvențe.

MOBIUZ EX270QM Witcher 3

În jocuri cu multă lumină precum The Witcher 3, dar chiar și în titluri precum Cyberpunk 2077 care și pe timp de noapte are cu multe lumini de neoane din toate direcțiile, modul HDR-ul este foarte plăcut. Poate că nu va fi la fel de potrivit pentru jocuri horror, unde lumina este mai mult absentă, însă jocuri destul de „întunecate”, precum Returnal au demonstrat că nu este totul „pierdut”, în ciuda lipsei nuanțelor complet negre. În acele jocuri, dacă vă deranjează luminozitatea prea mare, aș recomanda oprirea funcției HDR. De asemenea, în jocuri HDR cu multe secvențe întunecate, sau chiar în filme care sunt afișate cu bare negre, poate fi ușor observat efectul de backlight bleeding, caracteristic pentru ecranele de tip IPS. Modelul testat nu era foarte afectat de această problemă, însă pentru unii chiar și minimum de bleeding ar putea fi deranjant.

Este interesant însă că BenQ a integrat pe MOBIUZ EX270QM și posibilitatea de a adăuga HDR, chiar dacă jocul nu suportă asta. Dacă alegi un profil de imagine HDRi din meniul său atunci când joci un joc în SDR, vei vedea imediat cum imaginea își schimbă semnificativ aspectul. Culorile devin mai aprinse, iar contrastul este mai mare, pentru un impact similar cu o imagine HDR reală. Desigur, culorile nu primesc definiție mai bună în acest mod, iar imaginea va fi, cel mai probabil, mai puțin „corectă” din punct de vedere al naturaleței culorilor. Dar efectul este destul de bun pentru a merita măcar să îl încerci.

MOBIUZ EX270QM Returnal

În modul standard, cu AMA setat pe 0 (numele BenQ pentru overdrive), timpul de răspuns este bun, însă efectul de motion blur ar putea fi observat de către cei cu ochi bine antrenați. Există setări AMA de la 0 la 3, la nivelul maxim fiind evidente artefacte precum ghosting în jurul obiectelor în mișcare. Am observat că setarea 1 este cea mai bună pentru motion blur scăzut în mișcare și cadre cât mai clare, fără artefacte, și cu un timp de răspuns aproape instant.

Sistemul audio treVolo este bun, în sensul în care difuzoarele nu distorsionează la volum maxim, iar subwoofer-ul chiar adaugă frecvențe joase și nu este integrat „de formă”. Totuși, volumul difuzoarelor este destul de mic, abia pe la 40 din 50 fiind destul de tare pentru a acoperi alte zgomote din jur, precum cooler-ul unui PC. Sistemul audio pare mai degrabă gândit pentru a fi folosit în afara jocurilor, atunci când nu ai căștile pe cap și vrei să asculți muzică sau să te uiți la un clip pe YouTube. Spre diferență de alte modele, măcar este utilizabil și nu oferă o calitate audio inferioară față de boxe stereo de PC din gamele ieftine. Pentru cei care folosesc căști, există și un jack de 3,5mm care poate fi conectat direct la monitor.

MOBIUZ EX270QM sound

Este important de menționat că pentru gaming QHD la 240 Hz veți avea nevoie de un PC foarte puternic, sau să fiți pregătiți să mai limitați calitatea graficii pentru a putea atinge 240 FPS în jocuri moderne. Din fericire, monitorul este compatibil cu AMD FreeSync Premium Pro, dar și cu NVIDIA G-Sync, deci chiar dacă nu atingeți un framerate apropiat de 240 Hz în QHD sau 120 Hz în 4K, tot veți beneficia de timp de răspuns scăzut.

Pentru consolele de generație curentă, puteți alege dacă vreți să folosiți 4K cu downsampling la 1440p, sau, mai nou, puteți alege direct rezoluția nativă a monitorului, inclusiv pe PlayStation 5. Pentru cele mai bune rezultate, aș recomanda întotdeauna rezoluția nativă. Totuși, trebuie luat în calcul faptul că pe console refresh rate-ul maxim rămâne la 120 Hz, indiferent de rezoluție. Pentru 240 Hz este necesar neapărat un PC de gaming.

Concluzii

Sunt puține lucruri de zis despre un monitor care pare să facă multe lucruri foarte bine. BenQ MOBIUZ EX270QM este un monitor de gaming foarte rapid, compatibil inclusiv cu PlayStation 5 sau Xbox Series X, cu HDR la calitate peste ceea ce vedem în general pe piața de monitoare de gaming. Deși există și alte opțiuni de monitoare cu iluminare pe zone, majoritatea au atât de puține zone, încât calitatea modului HDR nu este îmbunătățită, uneori fiind chiar mai slabă decât pe un panel complet iluminat. În afară de trecerea la un display cu mini-LED, care permite control minuțios a sute sau mii  de zone, sau la un OLED, cu milioane de pixeli care pot fi controlați independent, sunt puține alte variante de monitoare cu HDR pe piață care să ofere un impact la fel de mare în HDR. Totuși, când intrăm în acea zonă de performanță, și prețul crește de două sau chiar trei ori.

MOBIUZ EX270QM Cyberpunk 2077 2

Totuși, nu văd MOBIUZ EX270QM drept un model pentru „eSports”, in ciuda refresh rate-ului ridicat. Acesta este mai degrabă pentru gaming de „relaxare”. Funcții avansate precum posibilitatea de a afișa o țintă pe ecran, nu sunt integrate, iar capabilitățile de tip „black equalizer” sunt disponibile doar în anumite moduri de afișare, nu în toate. Totuși, poate fi o soluție bună pentru cei care nu au spațiu pentru un televizor mare, nu vor să cumpere boxe separat, dar au nevoie de un monitor performant de gaming pe care să îl pună pe un birou. Ajută și faptul că totul merge „din fabrică”, fiind necesare foarte puține configurări. Asta îl face un companion bun și pentru console de jocuri, nu doar pentru PC.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult