Dacă tu te uiţi la el, şi el face acelaşi lucru, se uită la tine şi tot cu un scop. Este vorba despre un prototip de ecran LCD care elimină problema unghiului de vizibilitate. Doi cercetători, Wayne Cheng şi Chih-Nan Wu, de la o universitate din Taiwan, au creat un ecran LCD care urmăreşte utilizatorul şi îşi modifică parametrii în funcţie de poziţia acestuia, pentru a-i oferi maximum de calitate.
Monitorul dispune de o cameră web şi de o aplicaţie specială care ajustează orientarea cristalelor lichide şi luminiozitatea acestora în funcţie de poziţia din care utilizatorul priveşte. Imaginea va fi la fel de clara din orice unghi ai privi ecranul. În felul acesta se elimină problema scăderii calităţii dacă ne uităm la un LCD din alte poziţii, decât cea din faţă.
Proiectul a ajuns la stadiul de prototip şi va mai dura ceva timp pănâ va fi implementat, asta în cazul în care cercetătorii reuşesc să convingă o companie din IT care să le implementeze soluţia. Nu ni s-a spus însă cum va reacţiona monitorul dacă în faţa lui se vor afla două sau mai multe persoane.