Cu diagonală 34˝ şi format 21:9, Philips BDM3490UC este un monitor impresionant, numai bun pentru filme, jocuri PC şi lucrul cu mai multe aplicaţii simultan.
Oferit de MMD, partener licenţiat al Philips, monitorul de 34˝ Brilliance Curved UltraWide învăluie câmpul vizual al utilizatorului pentru o experienţă captivantă, ce se doreşte a fi superioară monitoarelor clasice cu ecran plat. Ecranul cu tehnologie AH-IPS şi rezoluţie 3440 x 1440 pixeli acoperă 99% din spectrul RGB şi poate reda imagini folosind o paletă de peste 1 miliard culori.
Formatul UltraWide 21:9 creează un spaţiu de lucru foarte mare pentru desfăşurarea activităţilor, măsurând în cazul de faţă aproape 80 cm pe orizontală şi 33.5 cm pe verticală.
Utilizatorii pot vizualiza şi compara informaţiile afişate fără a muta în mod constant ferestrele aplicaţiilor pe ecran. Gestionarea spaţiului de lucru este ajutată şi de tehnologia MultiView, responsabilă cu împărţirea ecranului în mai multe secţiuni. Aplicaţia SmartContrast ajustează automat culorile şi controlează lumina de fundal pentru a spori intensitatea contrastului, iar modul “Economy” este creat special pentru a afişa numai aplicaţiile de lucru zilnice ale utilizatorului oferind un consum redus de energie.
Experienţa vizuală este completată cu sunet de calitate, redat prin difuzoarele integrate cu tehnologie DTS.
Opţiunile pentru conectare includ DisplayPort şi HDMI 2.0, tehnologia MHL pentru redarea de conţinut de pe ecranul telefonului mobil şi USB 3.0 pentru transferuri de date rapide şi încărcarea dispozitivelor mobile.
Noul monitor Philips LCD curbat UltraWide va fi disponibil în marile magazinele din ţara noastră la sfarşitul lunii octombrie.