Rezoluţiile şi aspectele ecranelor

Într-un final, cu siguranţă că nu se va ajunge la adoptarea unui singur standard, multitudinea de configuraţii actuale fiind un prag imens pentru ajungerea la un consens în această direcţie. Ca o concluzie, pot spune că cel mai bine ar fi să ne orientăm după ceea ce ne trebuie şi mai puţin după ce e la modă. Nu are rost să achiziţionăm un monitor LCD wide dacă îl vom folosi aproape exclusiv la jocuri, iar filmele pe DVD le vom rula pe televizor. Evident sunt jocuri care rulează şi în rezoluţii wide, însă nu toate.

Personal prefer şi recomand modelele wide, fie că este vorba de un televizor sau de monitorul calculatorului. Cu o oarecare reţinere pot spune că viitorul este rezervat acestui format, atât filmele în format HD (high definition), 16:9, cât şi televiziunea digitală adoptând această direcţie, iar un spaţiu în plus la afişarea tabelelor excel este mereu binevenit.

Ideea de HD nu se opreşte doar la rezoluţiile actuale ce ating maxim 1920 x 1080 ci se întind chiar la peste 6400 x 4800 pixeli, deşi momentan nu exita un ecran de o astfel rezoluţie, dar nici puterea de calcul de decodare al materialului video corespunzător.

Cu toţii am auzit de diferitele standarde de afişare ale imaginilor, rezoluţii, formate (aspecte), iar dacă ne apucăm să le enumerăm numai puţine nu sunt. Pentru un utilizator normal, aşa cum sunt şi eu, memorarea lor nu îşi are sensul, dar consider că este util să le prezint, dacă nu pe toate, măcar un număr cât mai mare dintre ele. Să vă dau şi un exemplu. Nu de puţine ori vedem în ofertele magazinelor on-line notebook-uri în dreptul căror sunt trecute ca rezoluţii WXGA sau 1280 x 800 pixeli, situaţii care, să fim serioşi, derutează cumpărătorul. În funcţie de diagonala ecranului şi forma sa (aspect ratio) întâlnim o gamă largă de configuraţii. De exemplu, ca standard pentru monitoarele LCD de 19” există rezoluţia 1280 x 1024 corespunzătoare aspectului 5:4. Cele de 15” şi unele de 17” sunt în format 4:3, corespunzătoare rezoluţiei 1024 x 768. Acestea sunt doar mici exemple de configuraţii, diversifitatea fiind dată şi de intrarea pe piaţă a modelelor wide (late) apărute ca urmare a dezvoltării industriei filmelor pe DVD care rulează în aspect 16:9 sau 16:10, dar şi 4:3, însă într-o mică măsură.

Am tot vorbit de 4:3, 16:9, dar ce sunt practic aceste valori? 4:3 înseamnă că la patru pixeli pe orizontală îi corespund trei pe verticală sau dacă împărţim aceste valori ne va da 1.33 la 1, exact acelaşi rezultat ca şi la împărţirea 1024 la 768. Astfel, rezoluţiei 1024 x 768 îi este atribuit formatul 4:3, acelaşi principiu fiind aplicat la toate rezoluţiile.

Diversitatea, rezultatul unei lungi istorii

Nu are sens să mă apuc aici să enumăr primele monitoare sau cum au apărut ele, mă rezum însă la a spune că pe vremea procesoarelor 80286 (începutul anilor 1980) majoritatea monitoarelor erau monocrome, unele alb-negru, altele pe nuanţe portocalii sau chiar verzi. Rezoluţile lor se învărteau undeva în jurul a 320 x 200 pixeli denumită şi CGA (color graphics adapter). Rezoluţiile şi aspectele au evoluat continuu la 640×480 (VGA), urmat de 800 x 600 (SVGA) etc. În paralel cu industria IT s-a dezvoltat şi cea a televiziunii care în general oferă flux video sub aspect 4:3 (PAL) sau 3:2 (NTSC).

Relativ recent s-au introdus şi formatele wide impuse de filmele pe DVD şi de televiziunea digitală. Diversitatea rezoluţiilor a luat amploare şi odată cu dezvoltarea plăcilor video, modelele ultimilor 4-5 ani suportând o gamă largă de rezoluţii de pănâ la 2048 x 1536 în diferite aspecte (4:3, 5:4, 16:9). Dacă monitoarele CRT (cele obişnuite cu tub catodic) pot afişa atât formatul 4:3 cât şi cel 5:4, nu acelaşi lucru se poate spune şi despre modelele LCD care au rezoluţie fixă. Un monitor LCD de 19” de rezoluţie 1280 x 1024 are un număr fix de puncte (pixeli), fizic vorbind, 1280 pe orizontală şi 1024 pe verticală. Evident poate afişa şi rezoluţii înferioare însă imaginea îşi va pierde drastic din calitate, situaţie neîntâlnită la CRT-uri.