Te-ai gândit vreodată la posibilităţile de îmbunătăţire ale unui ecran, display, whatever? Una dintre ele a fost trecerea de la screen la touchscreen, apoi a apărut interfaţa multi-touch, urmată de revoluţionarul concept Microsoft Surface. În tot acest timp, Sharp nu a dormit ci a pus la punct un alt tip de touchscreen, cu scanner.
Inovaţia dezvoltată de către Sharp include, pe lângă tehnologia de recunoaştere a amprentelor şi geniala interfaţă multi-touch, despre care am tot vorbit (iPhone şi, mai nou, iPod Touch dispun de aşa ceva). Pentru implementarea funcţiei de scanare, fiecărui pixel i s-a “ataşat” un senzor optic rezultând în final o suprafaţă cu o rezoluţie de 320 x 480 pixeli şi 3.5”, gata să-ţi transfere (unde?) pozele, documentele etc.
De ce spun “unde?” Fiindcă Sharp, deşi a început să trimită mostre ale interesantului “scan-screen” încă de pe acum, nimeni (nici ei, nici producătorii care au beneficiat de acele mostre) nu a specificat ce echipament va beneficia de noua tehnologie. Orice va fi, nu cred că greşim dacă-l numim computer. Abia la primavară va începe producţia la scară largă, poate până atunci vom şti despre ce e vorba.