Dacă producătorii nu se răzgândesc din nou, de data aceasta serialul TV american „The Expanse” va ajunge la final. Seria, produsă după romanele lui James S.A. Corey, fost reînnoită cu sezonul șase, însă acesta este și ultimul, potrivit realizatorilor.
Producătorii au anunțat sezonul șase, pe 24 noiembrie, dar și finalul „The Expanse”, înainte chiar de lansarea sezonului cinci, care va fi difuzat începând cu 16 decembrie. Fanii show-ului știu prea bine că nu este prima oară când este anunțat sfârșitul seriei.
Un anunț similar a fost făcut de către canalul TV Syfy, în 2018, cum că seria nu va continua. La vremea respectivă, fanii au pornit o campanie de salvare și aducere înapoi a seriei și Amazon a anunțat că va relua filmarile. Jeff Bezos, șeful Amazon, a confirmat, atunci, știrea în cadrul conferinței National Space Society.
Citește și: Regizor legendar, despre planul lui Musk de a coloniza Marte: Este o obscenitate
„Discutam, mai devreme, înainte de pauza pentru cină, cu cei din distribuția filmului și le spuneam că facem eforturi susținute să salvăm seria, însă nu este nimic sigur încă. Apoi, în timpul cinei, cu doar 10 minute în urmă, am fost informat că show-ul este salvat. Seria este extraordinară iar cei din echipă sunt incredibil de talentați”, a spus Bezos.
Potrivit Deadline, producția celui de-al șaselea și ultimul sezon urmează să înceapă în ianuarie 2021. Totuși, ținând cont de circumstanțele pandemiei, această dată poate suferi modificări. Producătorii au confirmat că toți cei din distribuție se vor întoarce pentru filmări, cu excepția lui Cas Anvar.
Referitor la ultimul sezon, producătorii executivi Andrew Kosove și Broderick Johnson au declarat: „Din momentul în care am decis să producem acest show și până la acest sezon final am muncit neobosiți pentru a onora viziunea scriitorilor. Ne mândrim să avem una dintre cele mai diversificate distribuții și povești care chiar contează. Mulțumiri speciale lui Daniel Abraham și lui Ty Franck, scriitorii cărților și ai seriei, precum și lui Naren Shankar, producătorul executiv. Este, în continuare, o onoare să lucrăm cu această echipă. Mulțumim, de asemenea, Amazon pentru sprijinul continuu pe care ni l-a oferit, astfel încât să reușim să redăm total această poveste și să oferim ‘The Expanse’ unei audiențe globale”.
Citește și: Recenzie „The Liberator”: Poveasta grăbită a lui Felix Sparks
Naren Shankar a adăugat: „Dedicarea și măiestria tuturor celor care au lucrat să aducă ‘The Expanse’ pe ecrane este incredibilă. Fanii noștri sunt minunați și abia așteptăm să pornim sezonul șase”.
Pe scurt, acțiunea din serial se petrece în viitor, după ce omenirea va fi colonizat sistemul solar, iar detectivul de poliție Miller (Thomas Jane) și echipa sa încearcă să descifreze o teorie conspirativă care amenință pacea (în sistemul solar) și supraviețuirea umanității.