Apple intră în competiție cu Netflix, finanțând următorul film blockbuster regizat de Martin Scorsese.
Creat de studiourile Paramount cu un buget de peste 180 milioane de dolari, Killers of the Flower Moon redă atmosfera de la începutul anilor 1920 și pune pe același ecran mari actori precum Robert de Niro și Leonardo DiCaprio.
Bazat pe cartea cu același nume, filmul reprezintă ecranizarea unei investigații celebre vizând crimele comise împotriva tribului de nativi americani Osage Nation, ca ocupa la terenurile bogate în rezerve de petrol râvnite de industriașii începutului de secol 20. O anchetă ulterioară a Biroului de Investigații american (precursorul FBI) a constatat corupția răspândită în rândul oficialilor locali și rolul acestora în seria de crime.
Deși este distribuit în cinematografe de Studiourile Paramount, Apple finanțează proiectul ca pe o producție originală, filmul urmând să aibă premiera pe platforma Apple TV+.
Aceasta nu este prima colaborare cu Apple a celebrului regizor, Martin Scorsese coordonând de la distanță producția filmului, aparent, folosind iChat ca mijloc de comunicare. Același Scorsese a apărut și într-un clip de promovare a serviciului de asistență prin comandă vocală Siri.
Pe măsură ce producția de filme cu buget mare se mută tot mai mult în curtea marilor platforme de streaming video, este de așteptat să mai auzim de colaborări ce atrag regizori și actori de primă mână.