Desenele animate pe care le urmăream când eram copil m-au învăţat că pianul este un obiect greu care întotdeauna ajunge subit în pod şi, la fel de subit începe sa cadă, găsindu-şi sfârşitul în capul săracului Tom. Am fost obişnuiţi ca pianul să fie mai mult o piesa de mobilier foarte greu şi voluminos, decât un instrument muzical. Ce aţi zice însă de un pian portabil, mai uşor decât un acordeon, mai mic decăt o orgă şi în plus flexibil.
Aşa cum se poate vedea şi din poze, vorbesc de un echipament portabil, denumit generic „Roll-Up Piano” care are aspectul unor clape de pian şi, în plus, se rulează ca o jaluzea. Tehnologia a ajuns departe şi acum, cu câteva chip-uri electronice se poate emula sunetul emis de corzile unui pian şi nu numai. Poate că noi, aceşti utilizatori care nu avem mari tangenţe cu muzica instrumentală clasică, nu ne dăm seama de diferenţe însă, nu cred ca unui împătimit al domeniului i se poate servi pian portabil cu aromă de conservator.
Ideea este pusă în practică de mai mulţi producători, echipamentele având configuraţii diferite, dar toate fac acelaşi lucru. Unele dispun de 49 de taste, altele de 61, cu patru sau cinci octave, sunt alimentate de la baterii, dispun de intrări şi ieşiri audio multiple, iar unele se pot conecta la calculator. Roll-Up Piano este construit în mare parte din silicon, prezentând o carcasă de plastic în partea dreaptă care protejează „unitatea centrală”. În funcţie de model se regăsesc în memoria lor diferite tonuri predefinite, melodii de fundal sau pasaje demonstrative. Unele modele pot emula şi alte instrumente nu doar pianul, cum ar fi: chitara, orga, trompeta etc., în funcţie de capacităţile chip-ului intern.
Preţul unor astfel de echipamente se situează între 30 şi 100$, iar dacă vor fi disponibile şi în România prevăd că vor popula mijloacele de transport în comun, nu singure, ci asistate de acei mirifici „artişti” cu şapte fraţi înfomeţati acasă.
Lăsând gluma de-o parte, pianul portabil este un cadou inspirat pentru un copil sau, de ce nu, vă poate iniţia în tainele instrumentelor cu clape.