Serialul Mandalorian de pe Disney+ a demonstrat că noul serviciu de streaming are un potenţial imens. Se pare că gigantul Disney este dispus să investească mulţi bani în producţia de filme şi seriale originale pentru această platformă, iar Star Wars pare să fie unul dintre pilonii principali pe care va fi construit acest serviciu. Acum că ştim când va fi lansat sezonul al doilea din The Mandalorian, iată ce alte seriale Star Wars vor fi lanaste pe Disney+
Serialul Clone Wars a debutat în urmă cu 12 ani şi a prezentat evenimentele care au avut loc între filmele Episode II: Attack of the Clones şi Episode III: Revenge of the Sith. După şapte sezoane şi un film de lung metraj, acest serial ajunge la final, ultimul sezon urmând să fie difuzat exclusiv pe Disney+. Acesta urmează să includă 12 episoade şi începe de pe 21 februarie 2020. Toate celelalte şase sezoane sunt acum disponibile şi pe Disney+, pentru cei care vor să ajungă la zi cu aventurile personajelor de până acum.
Fiind un serial de animaţie, acesta este potrivit pentru fanii de toate vârstele. Chiar dacă nici Mandalorian nu este un serial extrem de violent, acesta spune povestea într-un mod în care copiii probabil că se vor plictisi, atmosfera western fiind greu de digerat pentru cei care nu au prea multă răbdare.
Filmul Rogue One: A Star Wars Story a avut o concluzie destul de clară, însă asta nu înseamnă că personajele din acesta nu vor putea să se întoarcă în viitor. Disney+ va difuza un serial care va prezenta evenimentele de dinainte de filmul Rogue One, care se va concentra pe personajele Cassian Andor şi robotul K-2S0, prezentând originile acestora şi modul în care au ajuns să fie implicaţi în evenimentele din filmul de cinema. Actorii originali, Diego Luna şi Alan Tudyk se întorc în rolurile principale, deci va exista o continuitate directă între film şi serial.
În timp ce Mandalorian este un serial de tip western, serialul Rogue One se anunţă a fi unul de tipul celor cu spioni, în care eroii vor recurge mai degrabă la metode de infiltrare şi deghizare decât la acţiune directă. Acest lucru demonstrează potenţialul licenţei Star Wars, care în cinema a fost folosită în principal pentru blockbustere pline de acţiune şi efecte speciale, în timp ce serialele permit explorarea unor noi direcţii pentru serie.
Disney a confirmat în cadrul evenimentului D23 de anul trecut că Ewan McGregor, actorul care a dat viaţă personajului Obi-Wan Kenobi în episoadele I, II şi III, se va întoarce în acest rol în cadrul unui serial. Acesta ar trebui să prezinte evenimentele care au avut loc între episoadele III şi IV, cam în aceeaşi perioadă cu filmul Solo: A Star Wars Story, care a dezvăluit originile lui Han Solo.
Acest serial va intra în producţie cândva în cursul anului 2020 şi va debuta cel mai probabil în 2021. Desigur, detalii concrete despre poveste, data de lansare şi alte astfel de detalii sunt ţinute secrete de către Disney, cel puţin momentan, concentrând anunţurile oficiale în jurul produselor pe care urmează să le livreze în viitorul apropiat.
De curând a apărut pe internet o secvenţă dintr-un serial care era în producţie în urmă cu 10 ani, numit Star Wars: Underworld. Acesta era plasat cândva după episodul III din seria de filme şi urmărea să prezinte o poveste „noire” pe planeta Coruscant. Spre diferenţă de alte seriale, acesta urma să inoveze în primul rând din punctul de vedere al producţiei efectelor speciale, acestea fiind înregistrate în timp real, ceva ce ar fi scăzut semnificativ costurile de producţie.
Acest proiect a fost oprit după ce George Lucas a vândut licenţa Star Wars către Disney. Acest lucru nu înseamnă că Disney nu îl va putea reînvia la un moment dat. Compania deţine drepturile asupra tuturor produselor din universul Star Wars, inclusiv asupra scenariilor pentru seriale şi filme nelansate.