Recenzie „The Christmas Chronicles: Part Two”: O nouă aventură de Crăciun

După cum era de așteptat, perioada aceasta aduce seria obligatorie de filme de Crăciun. Iar eu aș spune că mult prea devreme, iar spiridușii ne invadează și spiritul Crăciunului vine peste noi ca o avalanșă de clișee cu doi fulgi de nea.

Aceeași reiterație care trezește un sentiment familiar și care a fost exploatată mult prea mult își face apariția pe Netflix și din nou nu reușește să ne ia prin surprindere. Este vorba despre a doua parte din seria scrisă de David Guggenheim și Matt Lieberman, produsă de Netflix: „The Christmas Chronicles: Part Two”.

Filme precum „Die Hard” sau „Home Alone”, clasicele de Crăciun, nu se simt deloc amenințate de niste încercări care, deși îl aduc pe Moș Crăciun în carne și oase, nu își pot depăși condiția și sunt umbrite de reclamele „Coca-Cola”.

Cuplul din viața reală Kurt Russell și Goldie Hawn fac din nou echipă în „The Christmas Chronicles 2” și își însușesc încă o dată rolurile de Moș Crăciun și Doamna Crăciun. De data aceasta avem ocazia de a o vedea mai mult pe Doamna Crăciun.

Celor doi într-adevăr li se potrivesc rolurile și aduc vitalitate și o energie aparte personajelor, Russell reușind să aducă mai multă încăpățânare și forță lui Moș Crăciun, iar Hawn vine cu o interpretare a Domanei Crăciun mai aprigă, dar cu blândețea care echilibrează chimia dintre cei doi.

Citește și: Recenzie „The Life Ahead”: O poveste despre viață dirijată cu căldură de Sophia Loren

„The Christmas Chronicles: Part Two” este regizat de Chris Columbus, regizor nominalizat pentru un premiu Oscar în 2011, pentru filmul „The Help”. În caz că numele nu vă este cunoscut, el este de asemenea regizorul filmelor: „Home Alone”, „Home Alone 2”, „Mrs. Doubtfire” și primele două filme „Harry Potter”.

Daca nu ați văzut prima parte, nu-i nimic, „The Christmas Chronicles: Part Two” face o treabă foarte bună din a separa povestea celor două filme. Astfel nu pierdem prea mult timp și intrăm în poveste din primele minute.

În cea de-a doua parte o urmărim tot pe Kate (interpretată de Darby Camp), care se reîntâlnește cu Moș Crăciun atunci când un spiriduș pus pe fapte rele amenință să anuleze Crăciunul pentru totdeauna.

Aflăm despre planul lui Belsnickel din „The Christmas Chronicles: Part Two”

Îl avem în prim plan, la Polul Sud, pe Belsnickel (Julian Dennison) care ne spune puțin despre trecutul său din câteva fotografii. Printre ele avem una în care ne arată un spiriduș mic și care seamănă cu o versiune în miniatură a sa.

Și ai avea dreptate dacă crezi că el este într-adevăr un spiriduș devenit om, având în vedere ura aparentă pe care o are pentru oameni și pentru cei doi părinți adoptivi: domnul și doamna Claus.

Schimbăm peisajul și dăm Polul Sud pe Mexic. Ne aflăm într-un paradis tropical, în care personajul nostru central, Kate, își petrece sărbătorile de iarnă. Nu este în cea mai bună dispoziție și asta se datorează atât locului cât și companiei. Pe lângă mama ei, Claire (Kimberly Williams-Paisley), Kate este însoțită de iubitul mamei sale, Bob (Tyrese Gibson), de fiul acestuia, Jack (Jahzir Bruno), precum și de fratele ei, Teddy (Judah Lewis).

În ciuda faptului că Bob se prezintă ca un tip de treabă, ba chiar fratele ei o încurajează să-i dea o șansă, Kate încă nu se poate obișnui cu ideea că el și cu mama ei sunt împreună. Deși au trecut câțiva ani de când tatăl său a murit, Kate încă păstrează amintirea lui vie.

În timp ce restul se bucură de plajă și de vremea bună, Kate se gândește la tatăl său și nu poate aprecia sărbătorile fară acesta. Îi lipsește tradiția și ar vrea să își petreacă iarna acasă în Massachusetts. Are de gând să abandoneze călătoria, dar înainte de a putea face asta, Belsnickel își face apariția și îi teleportează pe Kate și Jack la Polul Nord. Aceștia sunt pe cale să înghețe de frig, când Moș Crăciun își face apariția și îi salvează pe amândoi.

Planul funcționează perfect, iar Belsnickel se agață de sania „moșului” și trece de bariera protectoare. Acum nu mai rămâne decât să fure Steaua de Crăciun, sursa care alimentează satul lui Moș Crăciun și magia Crăciunului.

Moș Crăciun și Doamna Crăciun există și sunt super-eroi

„Santa” este un super-erou care se ferește de energia aurorei boreale și conduce o sanie super-sonică, vânează feline uriașe și pare mai mult ca un cowboy venit din spațiu. Așa facem cunoștință cu „moșul”.

Filmul este o îmbinare de elemente de acțiune cu aventură, cu fantezie. Este o altă interpretare a clasicului, mai antrenantă și actualizată pentru generația tânără.

Doamna Crăciun îi ia imediat în primire pe Kate și Jack, le prepară o poțiune din „mătreață de zâne mici” și imediat celor doi le revine culoarea roșie în obraji.

Înainte de a putea să deconspire planul lui Belsnickel, acesta ia cu asalt satul lui Moș Crăciun, otrăvește spiridușii cu o poțiune magică și reușește să fure Steaua de Crăciun. Moș Crăciun reușește să îl prindă la timp, dar în timpul unei lupte scurte el și Belsnickel reușesc să distrugă Steaua.

Spiridușii serversc drept „comic relief” în aproape toate scenele și în ciuda faptului că sunt gălăgioși și un fel de minioni de zăpadă, nu ai cum să îi displaci, nici măcar pe cei mai puțin bine intenționați.

Citește și: Recenzie „Arkansas”: Un thriller ambițios, dar monoton, care-și găsește amuzamentul în stereotipuri

De aici încolo avem două echipe: Doamna Crăciun cu Jack rămân în sat că să îl vindece pe Dash, rănit în urma unei lupte cu felina Jola, iar Moș Crăciun pleacă împreună cu Kate în Turcia, în căutarea lui Hakan și a spiridușilor pădurii, singurii care pot construi o nouă Stea.

Aventurile personajelor noastre sunt menite pentru unii să le întărească încrederea în spiritul sărbătorilor, pentru alții să descopere sau să redescopere acest spirit, dar mai presus de toate subliniază importanța familiei.

În cele din urmă, Belsnickel este eliberat și se transformă din nou în spiriduș, lucru pe care îl voia de fapt de la început, dar povestea sa este destul de ambiguă și trecerea de la antagonist la personaj neînțeles se face brusc și cu prea puține explicații.

Crăciunul este din nou salvat, iar Kate și Jack se pot întoarce înapoi în lumea lor, lăsându-i în urmă pe Moș Crăciun și pe Doamna Crăciun, împreună cu Belsnickel care pare că s-a cumințit și se bucură din plin de viața de spiriduș.

Cei doi se întorc la familia lor, de data asta întregită, după ce au învățat niște lecții importante și călătoria lor se încheie cu un moment de recunoștință pentru ce au în prezent.

Aceeași poveste spusă cu alți actori

Dar de ce nu-mi place, deși are toate elementele unui film bun de iarnă pe care să îl savurezi alături de cei dragi? Magia trebuie păstrată, dar de cele mai multe ori încetăm să fim obiectivi când este vorba de ceva pentru care avem o slăbiciune. Plecăm din start cu un sentiment de bucurie și nu mai contează ce ne este servit.

Toate filmele de Crăciun încearcă ceva nou, idei diferite menite să surprindă aceeași emoție în alt fel, în ciuda faptului că scopul final este același și întotdeauna transmit mesajul „Spiritului Crăciunului”.

Citește și: Recenzie „The Liberator”: Poveasta grăbită a lui Felix Sparks

Spiritul Crăciunului, în acest context, a căpătat viață proprie și include o listă de trăiri și evenimente folosite ulterior de noi ca etalon pentru cum ar trebui să fie sărbătorile de iarnă. Magia sărbătorilor este măsurată cu un barometru în funcție de ce au stabilit deja astfel de filme, iar așteptările noastre sunt de cele mai multe ori nemărginite.

Însă, indiferent dacă ești sau nu dezamăgit, dacă te înduioșează, îți aduce speranță, te întristează sau te face fericit, mesajul este unul pozitiv. De aceea poate că ar trebui câteodată să trecem cu vederea absurdul sau lipsa de coerență în astfel de povești. În cele din urmă intenția este întotdeauna bună.