Regizorul „Alien”: Extratereştri reali există. Am fi proşti să îi provocăm

02.05.2017
Regizorul „Alien”: Extratereştri reali există. Am fi proşti să îi provocăm

Se apropie lansarea oficială a celui mai nou film din seria „Alien”, care a debutat în 1979. Pe 12 mai va ajunge în cinematografele din România „Alien: Covenant”, regizat de Ridley Scott.

 

Înainte de lansare, Scott a acordat un interviu agenţiei Agence France-Presse. „Cred în fiinţe superioare” a declarat celebrul regizor. Apoi a povestit ce i-a spus un expert al NASA cu care a discutat: „Te-ai uitat vreodată la cer noaptea? Vrei să îmi spui că suntem doar noi (n.r. – oamenii)? Asta e ridicol”.

Ridley Scott, în vârstă de 79 de ani, spune că extratereştrii sunt mult mai inteligenţi decât noi, iar dacă suntem suficient de proşti încât să îi provocăm ne vor elimina „în trei secunde”. „Aşa că, dacă vedeţi un obiect uriaş pe cer, fugiţi!”, a continuat regizorul. 

 

 

Potrivit estimărilor actuale, în univers sunt între 100 de miliarde şi 200 de miliarde de galaxii. Doar galaxia noastră, Calea Lactee, include aproximativ 300 de miliarde de stele. Astfel, potrivit lui Scott, e greu de crezut că în altă parte viaţa nu a evoluat la fel ca pe planeta noastră. 

 

Vastitatea Universului este subliniată şi de celebra frază din „Alien”: „În spaţiu, nimeni nu îţi poate auzi ţipătul”.

 

Trailerul oficial al filmului „Alien: Covenant”:

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Adrian Popa
Adrian Popa
Adrian Popa este coordonator al site-urilor Go4it.ro și Go4games.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de presă Gândul, Adrian a fost redactor-șef la Mediafax.ro și Gandul.ro (fostul ... citește mai mult