După 50 de ani de pauză în televiziune, regizorul Ridley Scott a revenit cu drama „Raised by Wolves”, despre care spune, mândru, că merită vizionată împreună cu trei sticle de vin. Asta deși mama scenaristului a rămas fără cuvinte după ce a văzut seria.
Povestea, scrisă de către scenaristul Aaron Guzikowski, este despre doi roboți cu aspect uman care cresc oameni, iar acțiunea se întâmplă pe o planetă îndepărtată. Personajul principal este „Mother” (trad. – „Mama”), un android însărcinat cu creșterea unei familii de copii umani. Doar că lucrurile o iau complet razna. Mama începe să exagereze chiar și la provocări infime, iar apoi își ucide partenerul.
Femeia țipă așa de tare la vizitatori încât acestora, realmente, le explodează capetele. Cam acesta este tabloul principal al acestei drame science-fiction cu accente horror, împărțită în 10 episoade, ce rulează pe HBO Go.
La un asemenea scenariu, o întrebare vine aproape natural. Întrebat dacă mama sa are o opinie despre acest film, scenaristul Aaron Guzikowski a răspuns ezitant că mama sa a văzut filmul și că a cam rămas fără cuvinte. „Încă nici nu știu ce crede. Nu mi-a dat, până acum niciun review concludent”, a precizat Guzikowski.
În schimb, scenaristul are o familie tânără, cu trei copii. Gândindu-se la ei și la tehnologia care pare că pune stăpânire pe noi, i-a venit întrebarea despre cum ar fi copiii crescuți de către inteligența artificială.
„Seria este una pe care fie o iubești, fie o urăști. Povestea a doi androizi cu 12 embrioni umani în grijă este un show mare cu topici importante – familie, tehnologie, religie – și se desfășoară în propriul său ritm. Filmul ridică noi și noi întrebări la care nici nu apuci să-ți răspunzi. Tocmai aici e distracția, că-ți răspunzi după buna cuviință”, a spus Guzikowski.
„Sunt un fan al SF-ului, așa că știu prea bine cum e să încerci să înțelegi lucrurile. Show-ul este unul gigantic, e ca o mare casă bântuită, în care încerci să rezolvi misterele celor care au locuit acolo înainte. Îmi place nivelul acesta de suspans și angajament” a mai declarat Guzikowski despre poveste.
„Dacă te oprești ai toate șansele să nu te mai reapuci”, a declarat regizorul care, în cariera sa, a trecut prin toate etapele industriei. Pe lângă filme, a făcut peste 2.500 de reclame TV, a avut perioade când a câștigat chiar și 75 de lire pe săptămână. Mai simplu, Scott a muncit, a muncit și iar a muncit.
Citește și: Show-ul Oscar 2021 este produs de „o echipă de vis”
Chiar și anul acesta, când pandemia a pus întreaga lume pe pauză, inclusiv industria cinematografică, regizorul a muncit fără nicio frustrare. A terminat un film cu Matt Damon, Adam Driver, Jodie Comer și Ben Affleck. Mai are în derulare încă patru filme pe care le va lansa în februarie 2021 și apoi începe filmările pentru filmul „Gucci”.
Cât despre „Raised by Wolves”, regizorul a spus cu convingere că „un show ca acesta merită văzut bucurându-te și de trei sticle de vin, totodată. Căci atât de bun este!”.
Sursa: The Guardian