Spotify a depistat milioane de „piraţi” pe serviciul său de streaming

26.03.2018
Spotify a depistat milioane de „piraţi” pe serviciul său de streaming

Pirateria nu mai este atât de răspândită în prezent, în mare parte datorită serviciilor online de calitate care au început să ofere alternative ieftine şi uşor de folosit. Spotify încearcă să rezolve problema pirateriei din domeniul muzical, însă în urmă cu doar câteva săptămâni s-a confruntat cu o problemă de piraterie proprie, mulţi utilizatori folosind versiuni modificate ale aplicaţiei de mobil pentru a trece peste limitările conturilor gratuite. Acum, că au început demersurile pentru listarea la bursă a companiei, aflăm cât de mulţi foloseau serviciul în mod ilicit şi de ce acest număr este important.

Se pare că nu mai puţin de două milioane dintre utilizatorii de Spotify foloseau diverse metode prin care reclamele versiunii gratuite erau blocate, pentru a asigura redarea continuă a conţinutului. Având în vedere că numărul de utilizatori activi lunar la sfârşitul anului 2017 era de 159 milioane, o „eroare” de două milioane în raportarea activităţii pe platformă ar putea crea probleme în cadrul unei companii publice, care este tranzacţionată la bursă.

Astfel, compania a scăzut numărul de utilizatori activi de la 159 la 157 de milioane, pentru a elimina din calcul utilizatorii „neautorizaţi”. Aceştia au fost atenţionaţi prin e-mail că au fost „prinşi” şi li s-a pus în vedere că accesul la serviciu va fi oprit dacă nu trec înapoi la versiunea oficială a aplicaţiei. În caz contrar, contul va fi blocat.

În actele depuse pentru listarea la bursă, acţiunile de protejare împotriva pirateriei sunt justificate foarte clar: „Accesul neautorizat la serviciile noastre poate să cauzeze greşeli în măsurarea performanţelor, care odată descoperite, corectate şi publicate, ar putea să scadă încrederea investitorilor în privinţa integrităţii indicatorilor noştri de performanţă şi ar putea duce astfel la scăderea valorii acţiunilor la bursă”.

Listarea la bursă este întotdeauna o perioadă foarte sensibilă pentru companiile din industria de tehnologie, iar Spotify încearcă să facă totul „ca la carte”. În toamna anului trecut, când pregătirile pentru tranziţia de la o companie privată la una publică erau în toi, oficialii Spotify au fost nevoiţi să infirme zvonurile despre lansarea serviciului în România, în urma unui leak. Câteva luni mai târziu, serviciul debuta şi pe piaţa din România, la lansare fiind dezvăluit faptul că procesul de a aduce Spotify pe meleagurile noastre au durat aproximativ trei ani.

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult