Winamp se relansează în curând. Cum arată noua platformă și ce avantaje promite

14.03.2023

Am scris încă de anul trecut că Winamp, una dintre cele mai populare aplicații de redare de muzică din anii ’90 se va întoarce în curând. Între timp, înainte de marea relansare, versiunea veche a aplicației a primit câteva actualizări, însă se pare că „noul” Winamp va fi ceva complet diferit față de ceea ce cunoșteam până acum. Noua platformă va fi jumătate player multimedia și jumătate serviciu de streaming, iar relansarea este programată pentru luna viitoare.

Winamp va fi și o platformă pentru artiști, similară cu Patreon sau Bandcamp

Se pare că Winamp va dori să ofere un soi de alternativă la Bandcamp și alte servicii prin care artiștii de muzică pot să câștige bani din vânzarea de conținut sau abonamente lunare. Practic, noul Winamp va funcționa similar cu Patreon sau OnlyFans, dar exclusiv pentru creatorii de muzică.

Platforma pentru creatori va fi deschisă începând cu data de 15 martie. Artiștii vor putea să își creeze conturi și să înceapă să își urce creațiile pe platforma Winamp. Aceștia vor putea să își gestioneze propriile abonamente pe platformă, stabilind prețuri și diverse niveluri pentru fani, cu beneficii mai puține sau mai multe,  în funcție de preț. Avantajul față de alte platforme este însă faptul că Winamp va lua doar 15% comision din tranzacții, față de alte platforme care rețin mai mult. YouTube reține peste 50%, de exemplu.

Platforma Winamp va fi lansată oficial pe 15 aprilie, iar spre diferență de varianta veche, care era doar o aplicație pentru Windows, aceasta va fi disponibilă atât într-o variantă web, în browser, cât și pe mobil, pe iOS și Android.

Llama Group, compania din spatele noului Winamp, crede că va putea convinge o parte dintre cei 83 de milioane de utilizatori ai aplicației vechi, care încă o folosesc activ, să încerce noile sale servicii. Interfața Winamp pare însă mai degrabă similară cu ceea ce vedem pe Spotify, similară inclusiv în paleta de culori aleasă, cu fundal întunecat și nuanțe de verde.

Momentan nu avem însă decât informații despre platforma de creatori, urmând să vedem în viitorul apropiat și cum arată aplicația pe care o vom putea folosi pentru a asculta muzică.

sursa: NAG

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult