ANCOM: mai multă transparenţă şi mai puţine abuzuri în cazul SMS-urilor cu suprataxă

ANCOM: mai multă transparenţă şi mai puţine abuzuri în cazul SMS-urilor cu suprataxă

Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) a adoptat Codul de conduită care reglementează modalitatea de utilizare a numerelor naţionale scurte interne şi a codurilor scurte SMS/MMS folosite pentru jocuri, concursuri şi diverse servicii oferite prin intermediul telefoanelor mobile. Codul se aplică furnizorilor de reţele publice de comunicaţii electronice şi furnizorilor de servicii cu valoare adăugată şi aduce, printre altele, măsuri suplimentare de protejare a utilizatorilor, pentru a evita abuzurile sau fraudele asociate accesării serviciilor cu valoare adăugată.

Prin apelarea şi transmiterea de SMS-uri către un număr scurt format din 3-5 cifre sau prin răspunsul la un SMS primit de la un astfel de număr, utilizatorii solicită sau se abonează la servicii de conţinut pentru care, în general, sunt taxaţi suplimentar. Aceste numere sunt alocate de către operatorii de telefonie în reţelele proprii, serviciile cu valoare adăugată fiind, de regulă, furnizate de companii terţe care utilizează reţeaua pentru asigurarea accesului utilizatorilor la conţinutul furnizat şi încasarea tarifului aferent. Apelurile sau mesajele prin care utilizatorii solicită suport tehnic, imagini şi sunete de apel, informaţii, plata unor servicii sau produse, horoscop, concursuri şi jocuri sau anumite aplicaţii ce pot fi descărcate pe telefonul mobil nu sunt scăzute din minutele sau SMS-urile incluse în abonamente/extraopţiuni, fiind, de cele mai multe ori, taxate cu un tarif mai mare decât cel practicat pentru un apel/SMS în reţea. În plus, sunt situaţii când utilizatorii se abonează la astfel de servicii prin transmiterea unui singur SMS către un număr scurt, fiind ulterior taxaţi în mod recurent. 

Codul de conduită adoptat de ANCOM a fost elaborat în cadrul unui proces de colaborare şi consultare cu reprezentanţii industriei telecom şi detaliază informaţiile pe care furnizorii de servicii de telefonie au obligaţia să le pună la dispoziţia utilizatorilor cu privire la caracteristicile şi tarifele aplicate pentru serviciile oferite prin intermediul numerelor naţionale scurte interne, astfel încât utilizatorii să deţină informaţiile de care au nevoie la accesarea acestor servicii pentru a evita taxarea nedorită.

Astfel, utilizatorii trebuie să primească informaţii clare despre tariful aplicabil şi modalitatea de tarifare a apelului sau a mesajelor SMS/MMS de fiecare dată când li se comunică numărul sau codul scurt aferent serviciului cu valoare adăugată, precum şi la momentul iniţierii serviciului. În cazul serviciilor furnizate prin SMS/MMS recurente, utilizatorii vor fi informaţi asupra faptului că taxarea ulterioară se va realiza fără a mai fi necesare alte acţiuni din partea lor, dar şi asupra mecanismului de dezabonare. Detaliile privind consumul de servicii cu valoare adăugată oferite prin intermediul numerelor şi codurilor scurte se vor regăsi şi în factura detaliată emisă abonaţilor de către furnizor.

Codul de conduită a fost adoptat de Autoritate prin Decizia nr. 1131/2014 privind adoptarea Codului de conduită pentru utilizarea numerelor naţionale scurte interne şi a codurilor scurte SMS/MMS în urma procesului de consultare publică, prevederile sale fiind obligatorii pentru toţi furnizorii de reţele publice de comunicaţii electronice care utilizează sau asignează numere naţionale scurte interne sau coduri scurte SMS/MMS. Decizia va fi transmisă spre publicare în Monitorul Oficial al României şi va intra în vigoare la3 zile de la data publicării, cu excepţia prevederilor din Cod care necesită un interval mai mare pentru a fi implementate de furnizori,  precum cele referitoare la informarea utilizatorilor, care intră în vigoare în termen de 12 luni de la această dată, fiind necesară modificarea contractelor în vigoare dintre operatorii telecom şi furnizorii de servicii cu valoare adăugată.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News