Belkin Play N600 DB – dual band pentru jocuri şi filme

05.02.2012
Belkin Play N600 DB - dual band pentru jocuri şi filme

În ultimii ani, numărul dispozitivelor din casă care depind de reţeaua wireless a crescut. Acum televizorul necesită conexiune la Internet, au apărut playerele multimedia cu conectare la reţea, iar jocurile de tip MMORPG au nevoie de o lăţime de bandă decentă. Dacă router-ul din dotare nu mai face faţă, Belkin Play N600 DB s-ar putea să fie o soluţie.

Un router care arată bine

Belkin este acum la a doua generaţie de router-e care au renunţat la LED-uri şi antene. Designul carcasei este mai atrăgător decât cel din prima generaţie. În cazul lui Play N600 DB (F9K1102), avem un plastic negru lucios, care nu arată ieftin deloc. LED-ul principal, de stare, iluminează în albastru sau portocaliu o zonă alungită. Un al doilea LED, mai mic, este asociat butonului pentru WPS (WiFi Protected Setup).

Belkin Play N600 DB - un router plăcut la vedere

Porturile sunt dispuse vertical în partea din spate. Avem un port LAN pentru cablul WAN şi patru porturi galbene pentru dispozitivele din reţea. Sub acestea se află un port USB 2.0, butonul pentru Reset şi mufa pentru alimentator.

Încă o dată, Belkin ne demonstrează că produsele sale sunt uşor de instalat. Cum deschizi cutia, ai instrucţiunile de instalare la vedere. De cablul alimentatorului şi de cel de reţea sunt ataşate note care îţi spun unde şi cum să le conectezi. Router-ul trebuie întâi conectat la Internet şi apoi alimentat. Cel de-al treilea pas este rularea aplicaţiei de pe CD-ul din pachet. Ea va ajuta utilizatorul să facă setările necesare. Spre exemplu, cu o conexiune la Internet de tip PPOE, foarte populară în ţara noastră, router-ul a fost configurat în mai puţin de 5 minute.

Belkin Play N600 DB - cutia

Dotări

Literele DB din denumirea router-ului vin de la Dual Band. Acesta poate crea două reţele wireless simultan, una pe 2,4 GHz şi alta pe 5 GHz. Reţelele acestea permit viteze brute de transfer de 300 Mbps, de aici şi indicativul N600. Cea pe 2,4 GHz este compatibilă cu standardele 802.11a/b/g/n, iar cea pe 5 GHz cu 802.11a/n.

În felul acesta, puteţi avea mai multe dispozitive în casă care accesează aceeaşi conexiune la Internet, dar nu se află în aceeaşi reţea. Sau puteţi folosi o reţea pentru transferul de date între dispozitivele din casă, iar cealaltă pentru conexiunea la Internet. De menţionat faptul că nu toate dispozitivele wireless compatibile 802.11n au posibilitatea de-a funcţiona în banda de 5 GHz. Trebuie să le verificaţi specificaţiile pentru a şti dacă sunt compatibile. De asemenea, vitezele maxime de transfer fără fir pot fi atinse în cazul lui Belkin Play N600 DB cu un dispozitiv cu suport MIMO (multiple input multiple output).

Belkin Play N600 DB - porturile LAN nu sunt Gigabit

Faciliăţi

Portul USB al router-ului poate fi folosit pentru conectarea unui dispozitiv de stocare externă sau a unei imprimante. Aceasta din urmă este partajată pentru toate calculatoarele din reţea, însă pe acestea trebuie instalate soft-ul router-ului şi driver-ele imprimantei. Atunci când este conectat un HDD extern sau un stick USB, conţinutul acestora devine disponibil pentru orice calculator din reţea.

Memory Safe este numele aplicaţiei care poate face backup pe HDD-ul extern ataşat router-ului. Se pot selecta directoarele ce se doresc a fi sincronizate şi cât de des să fie realizat backup-ul. O altă facilitate este Video Mover. Router-ul Belkin Play N600 BD poate transmite fişiere multimedia dispozitivelor din reţea cu suport DLNA.

Performanţe

Din păcate, nu am avut la dispoziţie pentru teste un adaptor wireless cu suport pentru banda de 5 GHz. Testele au fost realizate cu un PC desktop cu placă de reţea Gigabit, un laptop cu placă de reţea wireless Intel Centrino Wireless-N 1030 şi un adaptor wireless Belkin Surf N300 XR. Acesta din urmă este un range extender, adică are ataşată o antenă de 12 cm lungine, pentru acele zone din casă ori de la serviciu unde semnalul WiFi este foarte slab.

Belkin Surf N300 XR

Mai jos găsiţi o listă cu vitezele de transfer obţinute cu router-ul Belkin Play N600 DB. Sunt indicatele dispozitivele folosite pentru transfer şi distanţa dintre router şi adaptorul wireless. La testele de distanţă, între router şi laptop se găseau doi pereţi, testul fiind realizat într-un apartament. Aşa cum am mai spus, aceste teste nu reflectă performanţele maxime ce-ar putea fi obţinute cu router-ul datorită lipsei unui adaptor compatibil cu banda de 5 GHz.

PC – Laptop (1,5 m) – 6,3 MB/s
PC – Laptop (15 m) – 2,8 MB/s
PC – Laptop cu Surf N300 XR (1,5 m) – 8,5 MB/s
PC – Laptop cu Surf N300 XR (15 m) – 4,7 MB/s

Portul USB 2.0

Sunt sigur că prezenţa unui port USB în lista de specificaţii a router-ul Belkin Play N600 DB îl va face mult mai atrăgător. Din păcate, lucrurile nu stau foarte bine în practică. Mai precis, comportamentul portului USB este uşor imprevizibil. Am testat portul folosind un HDD extern şi un stick USB rapid, ambele cu suport doar pentru USB 2.0. Ne-am gândit că viteza maximă de transfer ar trebui să fie obţinută prin cablu de reţea, însă am avut surprize.

Belkin Play N600 DB - doar două LED-uri pe carcasă

HDD-ul extern avea formatarea NTFS. Recunoaşterea lui şi partajarea în reţea s-au realizat foarte repede, însă transferul s-a întrerupt la un fişier de 1 GB. Viteza maximă obţinută prin cablu a fost de 2,4 MB/s şi am reţineri faţă de streaming-ul în reţea al unui film full HD sau în format Blu-ray. Stick-ul USB folosit pentru teste a avut formatare FAT32, iar de pe el au fost copiate pe laptop date cu viteza de 3,5 MB/s, în condiţiile în care a fost folosit adaptorul Surf N300 XR.

Preţ şi disponibilitate

Belkin Play N600 DB (F9K1102) va fi disponibil la Emag.ro începând de săptămâna viitoare, preţul său urmând să fie de aproximativ 340 lei. Adaptorul Belkin Surf N300 XR va fi şi el disponibil la acelaşi magazin, la un preţ de aproximativ 190 lei.

Concluzie

Chiar dacă testele de mai sus nu impresionează, router-ul Belkin Play N600 DB are foarte multe facilităţi pentru un utilizator avansat. Posibilitatea de-a crea două reţele wireless pentru dispozitive diferite vă ajută să ţineţi separate transferul de date de pe Internet şi cel din interiorul locuinţei. De asemenea, portul USB se poate dovedi util, dacă găsiţi un dispozitiv de stocare externă cu care router-ul să se înţeleagă bine.

Belkin Play N600 DB - pentru utilizatori avansaţi şi nu numai

Instalarea facilă este un alt atu al acestui router. Cred însă că el nu se adresează utilizatorului de rând. Acesta nu are nevoie de două reţele wireless în paralel. Un utilizator avansat, care îşi cunoaşte nevoile, va aprecia Belkin Play N600 DB şi va fi dispus să facă investiţia necesară. Preţul său este destul de mare.

Plusuri şi minusuri:

[+] creează două reţele wireless în paralel
[+] port USB pentru stocare partajată în reţea şi backup
[+] streaming DLNA
[+] prioritizare trafic pentru jocuri şi filme
[+] instalare simplă
[-] vitezele de transfer prin portul USB sunt mici

Urmărește Go4IT.ro pe Google News