Huawei a anunţat LiteOS, un sistem de operare pentru IoT de numai 10 KB

Huawei a anunţat LiteOS, un sistem de operare pentru IoT de numai 10 KB

Internet of Things este un concept despre care s-a discutat mult în ultimii doi ani, însă piaţa pentru aceste produse nici nu s-a născut şi trece în acest moment prin durerile descoperirii unor standarde şi platforme optime. Compania Huawei nu doreşte să scape această promiţătoare oportunitate, şi a anunţat ieri intenţia de a concura pentru supremaţia IoT cu un sistem de operare extrem de compact: LiteOS.

Conform Huawei, piaţa Internet of Things va atinge impresionantul prag de 100 de miliarde de echipamente interconectate în 2025, iar numărul acestora va creşte în acele zile cu 2 milioane de noi echipamente pe oră. Poate că previziunile sunt prea optimiste, însă este clar că IoT este un domeniu de viitor care trebuie fructificat, iar Huawei şi-a pus la lucru expertiza în domeniu pentru a crea un sistem de operare deschis şi extrem de compact capabil să motorizeze toate tipurile de echipamente cu conectivitate Internet.

Ideea unui sistem de operare extrem de compact nu mai este nouă de mai bine de două decenii, QNX Neutrino fiind probabil cel mai celebru exemplu deoarece a fost şi primul produs de acest fel care a avut succes comercial. Având dimensiuni de numai 10 KB, noul sistem de operare LiteOS dezvoltat de Huawei calcă pe urmele predecesorilor săi, însă se laudă că este primul produs de acest fel optimizat în mod explicit pentru Internet of Things.

Compania nu a dezvăluit dacă aceşti 10 KB reprezintă dimensiunea kernel-ului sau a întregului sistem de operare, însă a afirmat că LiteOS va include rutine software pentru autoconfigurare, pentru descoperirea resurselor din vecinătate şi pentru conectarea automată la Internet, ceea ce ne face să presupunem că măcar o parte din bibliotecile suplimentare de funcţii sunt incluse în aceşti 10 KB.

Datorită dimensiunilor sale foarte mici, LiteOS va putea fi implementat începând de la senzorii sau accesoriile cu resurse hardware extrem de limitate până la automobile sau casele inteligente. Compania nu intenţionează să lanseze produse bazate pe LiteOS, Huawei concentrându-se doar pe dezvoltarea software şi lăsându-i pe dezvoltatori hardware să beneficieze de LiteOS după bunul plac. Sistemul de operare va avea un caracter deschis, însă compania nu a dezvăluit dacă va fi şi open-source.

Înainte de a deveni un producător cunoscut de telefoane mobile, Huawei a fost un producător de echipamente şi soluţii enterprise, iar LiteOS va beneficia de această experienţă. Compania a afirmat că LiteOS va fi integrat în cadrul platformei Agile Network prin intermediul Agile IoT Gateway, ceea ce le va permite şi companiilor mari cu infrastructură închisă să păşească în era IoT.

În acest moment, Huawei nu a dezvăluit mai multe detalii despre LiteOS, informaţiile mai detaliate urmând să apară pe parcurs. Rivalii săi din acest moment includ nume grele precum Qualcomm, Intel, Samsung, ARM, Canonical sau Broadcom, însă rămâne de văzut cât de bine îşi vor juca aceştia cărţile.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News