Tehnologia Wi-Fi 6 este pe piață de câțiva ani deja, însă, la fel ca oricare tehnologie nouă, aceasta a fost integrată în special în dispozitive cu prețuri ridicate. A durat puțin, însă acum Wi-Fi 6 nu mai este deloc o tehnologie scumpă. Router-ele capabile să susțină viteze Wi-Fi 6 de peste 2 Gbps au ajuns să coste sub 100 de euro, în timp ce multe dispozitive mai accesibile primesc din fabrică tehnologie wireless de ultimă oră. Ce faci însă când ai nevoie de WiFi 6 pe un desktop? Apelezi la o placă de rețea wireless pe PCI Express, iar modelul Tenda E30 AX3000 este o soluție de acest gen, accesibilă.
Tenda AX3000 este o placă de rețea wireless care poate fi găzduită în orice computer desktop echipat cu un port PCI-Express. De altfel, Tenda produce doar placa PCI-Express, pe care o introduci în PC, atașată de aceasta fiind însă o placă de rețea Intel AX200, unul dintre cele mai populare modele de placă de acest gen. AX200 se regăsește atât pe plăci de bază high-end pentru desktop, cât și în majoritatea laptop-urilor de pe piață care folosesc Wi-Fi 6.
În cutia Tenda E30 se regăsesc și două antene, un CD cu drivere (pe care nu cred că mai au foarte mulți cum să îl introducă în PC), alături de un header USB.
Instalarea plăcii de rețea este destul de simplă pentru oricine a mai desfăcut un computer în trecut. Nu trebuie decât să pui placa de rețea într-un slot liber, să o fixezi cu un șurub și să atașezi port-ul USB pe unul dintre slot-urile de pe placa de bază.
În timp ce pentru conectivitate Wi-Fi nu ai nevoie de port-ul USB, dacă dorești să beneficiezi și de Bluetooth 5.0, va trebui să folosești și USB-ul inclus.
Tenda promite conexiuni la viteze de până la 2.400 Mbps pe wireless Wi-Fi 6, în timp ce restul până la 3.000 Mbps sunt pe rețelele de generație mai veche. Placa de rețea este compatibilă cu standarde de până la Wi-Fi a și b, deci vei putea să te conectezi cu computerul la toate tipurile de rețele wireless, în afară de „ad”, care folosește un protocol diferit și necesită „line of sight”.
Am folosit placa de rețea pe desktop-ul de gaming pe care testăm de obicei componentele de PC, echipat cu o placă de bază Gigabyte X570 AORUS Master, procesor Ryzen 7 3700X, placă video Gigabyte GeForce RTX 3080 VISION și 32 GB memorie RAM Kingston Renegade Fury. De altfel, placa de bază are deja o placă de rețea identică instalată din fabrică, dar am dezactivat-o pentru testarea plăcii de la Tenda.
Cei care aleg o rețea Wi-Fi pe desktop peste una cu fir o fac în general din considerente de confort sau estetice. Cu toții dorim să renunțăm la fire, însă totodată nu dorim să renunțăm și la performanța pe care acestea o asigură. Având în vedere că abonamentele de internet Gigabit sunt deja comune în România și că în curând unii utilizatori vor primi chiar 2,5 sau 10 Gigabiți, este important ca o rețea wireless să fie destul de puternică pentru a susține astfel de viteze.
Am testat placa de rețea Tenda E30 AX3000 alături de router-ul Tenda TX9 Pro. Cele două dispozitive se „împacă” foarte bine, putând fi conectate între ele la viteză maximă, atât timp cât router-ul este foarte aproape. Dacă ai router-ul în aceeași cameră, sau chiar lângă computer, poți să te aștepți la viteze de până la 2,4 Gbps, însă dacă router-ul este în altă cameră, în spatele unui perete de beton viteza poate scădea cam la jumătate. Important de menționat este faptul că o conexiune wireless raportează viteza maximă a conexiunii în ambele sensuri. Astfel, o conexiune de 2,4 Gbps este de fapt egală cu 1,2 Gbps în fiecare sens (up/down). Astfel, aceasta va putea asigura viteze gigabit de upload și download.
Atunci când a fost lângă router, PC-ul a reușit să atingă viteze foarte înalte, apropiate de limitele conexiunii de internet. Când router-ul a fost pus în poziția lui normală, într-o cameră din centrul apartamentului, care să sigure acoperire în toată casa, viteza a scăzut cam la jumătate, în jurul a 500 Mbps pentru download/upload. Totuși, vorbim despre o viteză înaltă de download și upload, posibilă prin pereți de beton.
Wi-Fi 6 este o tehnologie cu adevărat impresionantă atunci când vine vorba despre viteze înalte de transfer, iar acum aceasta este accesibilă și la câteva sute de lei pentru desktop. Și router-ele de acest gen s-au ieftinit deja destul de mult. Cei care vor să scape de firul de internet până într-un PC desktop pot apela cu încredere la o soluție precum Tenda E30, însă trebuie să ia în calcul și limitările.
Proximitatea față de router este importantă pentru viteze cât mai înalte, iar Wi-Fi 6, la fel ca orice altă tehnologie wireless de pe piață, poate suferi de pe urma interferențelor. De asemenea, pereții de beton și obstacolele, în general, pot afecta de asemenea viteza de transfer. Tenda E30 este o soluție simplă pentru a vă face computerul personal „wireless” și vine cu bonusul că integrează și un modul Bluetooth, care poate fi folosit pentru conectarea de accesorii fără alte dongle-uri.
Pentru internet Gigabit, Wi-Fi 6 este o soluție foarte bună și pe desktop-uri, nu doar pe computere portabile și smartphone-uri. Totuși, dacă aveți în calcul upgrade-ul la o conexiune mai rapidă (2.5 sau 10 Gbps) și doriți viteza maximă posibilă, tot cablul va rămâne soluția optimă.