Fenomenul NFT a fost unul dintre cele mai discutate subiecte din 2021, acesta fiind anul în care tranzacționarea acestor titluri de proprietate digitale au prins tracțiune. Printre cele mai populare și mai valoroase proiecte în format NFT se regăsește Bored Ape, o colecție de 10.000 de imagini cu maimuțe, care este evaluată la câteva zeci de milioane de dolari. Asta pentru că fiecare dintre „maimuțe” valorează câteva sute de mii de dolari. Maxnaut, unul dintre proprietarii unui NFT din seria Bored Ape a avut ghinionul însă să își vândă „maimuța virtuală” la un preț de 100 de ori mai mic, din cauza unei eroare umane.
Într-o secundă de neatenție, în timp ce lista pentru vânzare NFT-ul pentru maimuța sa din seria Bored Ape pe OpenSea, Maxnaut a adăugat prea puține zero-uri. În loc de 75 ether, cât ar fi valorat de fapt acest NFT, acesta a listat-o la numai 0,75 ether. Astfel, de la o valoare inițială de aproximativ 300.000 de dolari, acesta a încasat doar 3.000 de dolari. De altfel, Max spune că a sesizat problema imediat ce a apăsat butonul de listare, însă deja era prea târziu.
Listarea nu a mai putut fi modificată, pentru că exista deja un bot programat să cumpere orice NFT din seria Bored Ape dacă prețul este sub un anumit prag. De altfel, acel „bot” avea și instrucțiuni să plătească extra pentru „gas” pentru ca tranzacția să fie realizată în cel mai scurt timp posibil. Deși a plătit pentru NFT-ul Bored Ape către Maxnaut doar 0,75 ether, cel care a intrat în posesia „maimuței” a plătit extra 8 ether pentru o tranzacție cât mai rapidă.
„Cum s-a întâmplat? O scăpare de concentrare, cred. Listez multe obiecte în fiecare zi și nu eram destul de atent. Am văzut eroare instant, imediat ce degetul a apăsat pe butonul mouseului dar un bot a trimis o tranzacție cu peste 8 ether (34.000 dolari) pentru comisioane de combustibil (gas) așa că a fost imediat luată înainte să pot apăsa pe butonul cancel, și chiar așa, am pierdut 250.000 dolari”, a declarat Max pentru CNET.
Acesta nu pare să fie foarte afectat de situație. Mesajul postat de Maxnaut pe Twitter sugerează că va trece peste asta fără să se gândească prea mult la pierderi:
Sometimes you fuck up, make a bad buy, out of gas fail, send Eth to the wrong wallet or fat finger a listing ?
It’s going to happen. But, letting it occupy your mind for even one second after you can no longer affect the outcome is purely hurting yourself twice ❤️
— maxnaut.eth (@maxnaut) December 12, 2021
NFT-ul pe care l-a vândut atât de ieftin a fost inițial vândut la prețul de 320 de dolari, sau 0,08 ether, iar multiple vedete, precum Jimmy Fallon, sau Steph Curry dețin câte o maimuță din seria Bored Ape. Valoarea acestor NFT-uri este evaluată în funcție de raritatea caracteristicilor pe care fiecare NFT le are, acestea fiind generate pe baza unui algoritm, din diverse elemente prefabricate. Fiecare NFT are listată raritatea fiecărui element pe pagina de vânzare de pe OpenSea.
De asemenea, nu există nicio metodă de a anula o tranzacție de acest gen. Odată ce a fost înregistrată pe blockchain, aceasta nu mai poate fi editată, deci Maxnaut nu are nicio metodă de a-și corecta greșeala.
sursa: CNET