Fiind vorba despre un sistem de gaming echipat cu un procesor Intel Core i7 şi un SSD pe conector M.2, performanţa în utilizare normală nu este o problemă pentru sistemul GR8 II. Orice scenariu de utilizare ar trebui să fie realizat în parametri normali, de la redare multimedia, rulare de jocuri video sau chiar folosirea unor aplicaţii care necesită multă putere de procesare precum cele pentru editare video.
Din păcate, modelul testat a venit configurat doar cu un SSD de 256 GB, fără alte unităţi de stocare. Acesta s-a dovedit a fi insuficient pentru instalarea mai multor jocuri, fiind necesară instalarea lor pe rând pentru a putea rula testele de performanţă obişnuite. Din fericire, există modele care sunt configurate atât cu un SSD pe conector M.2, cât şi cu hard disk SATA, care poate fi folosit pentru stocarea cantităţilor mari de date. În cazul în care vă gândiţi să luaţi un astfel de sistem doar cu SSD, probabil că ar fi o idee bună să investiţi de la început într-o configuraţie care să beneficieze şi de un HDD. Nu de alta, dar upgrade-ul sistemului acasă nu este tocmai simplu pentru utilizatorii care se află în publicul ţintă al acestuia.
GR8 II este un sistem desktop realizat folosind componente desktop, înghesuite într-o carcasă foarte mică. Din acest motiv, inginerii ASUS au fost nevoiţi să realizeze un nou sistem de răcire, care să împiedice supraîncălzirea procesorului şi plăcii video. Aceasta din urmă este un model cu turbină, inspirat de designul „Founder’s Edition” al plăcilor video NVIDIA, în timp ce procesorul beneficiază de un cooler inspirat de cel al laptop-urilor de gaming. În utilizare normală, cele două ventilatoare aproape că sunt insesizabile, însă imediat ce porneşte un joc video, nivelul de zgomot produs începe să urce.
Atunci când ventilatoarele ating nivelul maxim, GR8 II este sesizabil într-o cameră de dimensiuni normale. Zgomotul nu este obligatoriu deranjant decât probabil noaptea, în cazul în care mai este cineva în cameră şi doreşte să se uite la televizor sau să doarmă, iar o pereche de căşti sau de boxe ar putea lejer să acopere sunetul produs de ventilatoare chiar şi la volum foarte mic. Când vine vorba despre zgomot în utilizare, atât laptop-urile, cât şi sistemele pre-configurate de dimensiuni mici au foarte puţine opţiuni pentru a-l evita. Spre diferenţă de G20CI, în cazul lui GR8 II nu ne-am confruntat cu throttling din cauza supraîncălzirii, lucru care sugerează că sistemul de faţă beneficiază de un sistem de răcire mai performant.
În cazul lui GR8 II, ASUS nu a mai integrat aplicaţia ROG AEGIS, optând doar pentru ASUS Command, aplicaţie care oferă acces la câteva unelte pentru mentenanţă, securitate şi actualizări software. Pentru iluminarea carcasei pe partea din faţă, compania a pre-instalat aplicaţia AURA, care oferă o serie de efecte foarte arătoase.
Sistemul poate fi configurat să afişeze diverse efecte de iluminare în timpul funcţionării, printre care unele pot fi cu adevărat utile. Pe lângă clasicele „breathing”, „rainbow” sau „color cycle”, toate cu profile de culori personalizabile, GR8 poate afişa nuanţe de culori între verde şi roşu care măsoară nivelul temperaturii a componentelor sau poate chiar să ofere un efect vizual dinamic atunci când sunt redate melodii. De asemenea, utilizatorii pot seta un efect care să fie afişat chiar şi atunci când sistemul este oprit, însă probabil că majoritatea vor dori să oprească această funcţionalitate.
Performanţa lui GR8 II nu este impresionantă, având în vedere hardware-ul, întrucât se încadrează în limitele aşteptărilor. Uimirea vine atunci când realizezi că un sistem atât de performant poate fi cărat într-un ghiozdan obişnuit, cu tot cu sursa de alimentare. Totodată, greutatea lui nu este cu mult mai mare decât cea a unui laptop de gaming high-end.
Metodologia de testare a fost aceeaşi pe care am folosit-o în ultimele câteva luni pentru laptop-urile şi PC-urile de gaming care au trecut prin redacţia Go4it. Avem o selecţie de jocuri mai noi şi mai vechi pe care le configurăm pe profilurile de setări cele mai înalte, de unde scoatem opţiunile de Antialiasing şi V-Sync (şi G-Sync unde este cazul). Pentru sistemul de faţă am ales să testăm doar în rezoluţia 1080p (1920 x 1080 pixeli), întrucât GTX 1060 cu 3 GB nu este o placă video recomandată pentru rezoluţii mai înalte. De asemenea, întrucât anumite jocuri au nevoie de mai multă memorie video pentru setări Very High/Ultra, anumite setări au fost automat scăzute de jocuri (în special texturi).
Cert este că în afară de câteva titluri cunoscute pentru performanţa scăzută chiar şi pe sisteme mult mai bine dotate, jocurile pot atinge 60 de cadre pe secundă în medie pe GR8 II, atât timp cât rezoluţia rămâne Full HD. Evident, în anumite titluri diferenţele între High/Very High şi Ultra sunt minime, în timp ce performanţa urcă foarte mult. În acestea, pot fi accesate şi opţiuni precum antialiasing fără probleme, în ciuda faptului că vorbim despre un sistem cu GPU mid-range.
Joc | 1080p |
Ashes of the Singularity | 30,1 FPS |
BioShock Infinite | 108,98 FPS |
Deus Ex: Mankind Divided | 35,1 FPS |
Dirt Rally | 108,6 FPS |
Dragon Age: Inqusition | 72,5 FPS |
FarCry Primal | 66 FPS |
Gears of War 4 | 66,7 FPS |
Grand Theft Auto V | 91,92 FPS |
Hitman | 63,53 FPS |
Middle-Earth: Shadow of Mordor | 95,08 FPS |
Rainbow Six: Siege | 121,6 FPS |
Rise of the Tomb Raider | 70,07 FPS |
The Division | 56,5 FPS |
Thief | 81,7 FPS |
Total War: Warhammer | 70,2 FPS |
Testele sintetice descriu o situaţie similară. Avem de a face cu un sistem a cărui performanţă se încadrează în limitele unui sistem desktop de dimensiuni normale, cu menţiunea că nu avem de a face cu o placă grafică cu overclocking şi nici cu un procesor din gama K de la Intel, care să ofere posibilitatea de overclocking. SSD-ul este însă mai puţin rapid decât ne-am obişnuit pentru modelele M.2 PCIe sau NVME, fiind vorba despre un M.2 care foloseşte magistrala SATA. Chiar şi aşa, cu viteze de scriere între 270 şi 350 MB/s nu vor exista prea multe motive de nemulţumire pentru majoritatea utilizatorilor.
Test | Scor |
3DMark Fire Strike | 10.494 puncte |
3DMark Fire Strike Ultra | 2.803 puncte |
3DMark Time Spy | 4.002 puncte |
3DMark Sky Diver | 27.849 puncte |
PCMark Creative | 7.359 puncte |
Cinebench R15 | OpenGL: 123,40 FPS, CPU: 848 cb |
WinRar |
10.502 KB/s |
HDTune SSD (Read) | 357,3 MB/s |
CrystalDiskMark SSD Seq Q32TI | Read: 551.5 MB/s Write: 270,7 MB/s |
CrystalDiskMark SSD 4K Q32TI |
Read: 310,4 MB/s Write: 234,8 MB/s |
GR8 II de la ASUS a fost o surpriză plăcută pentru noi, întrucât dimensiunile sale nu îl recomandau ca un sistem foarte capabil. De asemenea, modelul iniţial ROG GR8 nu a reuşit să impresioneze prea mult, fiind bazat la momentul respectiv pe hardware mobil. Odată cu trecerea la hardware desktop, dimensiunile carcasei au urcat puţin, însă nu atât de mult încât să depăşească dimensiunile unei console de jocuri, lucru care ar trebui să îi bucure pe cei care îşi doresc un sistem de gaming şi multimedia pentru sufragerie, numai bun de pus lângă televizor.
Desigur, acum că televizoarele 4K încep să devină accesibile, trebuie luat în calcul faptul că GR8 II nu va putea oferi gaming în această rezoluţie. Fiind însă echipat cu un procesor Intel Core i7 pe arhitectură Kaby Lake, acesta poate însă afişa conţinut 4K de pe Netflix, atât prin aplicaţia oficială, cât şi din browser, atât timp cât serviciul de streaming este accesat prin intermediul Microsoft Edge.
Design plăcut
Performanţă ridicată
Dimensiuni reduse
Sistem de iluminare RGB discret
Modelul testat integrează doar un SSD de 256 GB
Nivelul de zgomot ar putea fi deranjant pentru o parte dintre utilizatori
Sursa de alimentare este externă