Chuwi este un producător chinez de computere cu Windows care a lansat în trecut mai multe produse interesante, câteva care au fost testate chiar şi în redacţia Go4it. Cel mai nou dispozitiv pe care compania l-a anunţat, HiGame, este însă mai ambiţios decât un media player pentru sufragerie sau un laptop de buget, întrucât merge spre piaţa de gaming într-un format compact. Desigur, şi preţul este pe măsură.
Producătorii chinezi precum Chuwi par să fi descoperit că dacă produsul livrează performanţa promisă, preţşul poate să crească, aşa că noul HiGame porneşte de la un preţ de 1.300 de dolari. Pentru banii aceştia, primeşti o cutie în care sunt integrate un procesor Intel Core i5 cu GPU Radeon RX Vega M, 8 GB memorie RAM, 128 GB spaţiu de stocare pe SSD, 4 GB memorie video HBM2 şi toate opţiunile de conectivitate moderne pe fir şi wireless.
Cei care scot 1.500 de dolari din buzunar pot opta pentru o versiune mai puternică, cu procesor Core i7 şi 256 GB spaţiu de stocare. Ambele versiuni integrează port-uri de expansiune pentru stocare, sunt compatibile cu sistemele de realitate virtuală moderne şi vin cu Windows 10 pre-instalat din fabrică. De asemenea, port-ul Thunderbolt 3 poate fi folosit pentru adăugarea unei plăci grafice externe. Chuwi HiGame se laudă că poate să susţină până la cinci monitoare simultan.
Desigur, aceste preţuri sunt doar pentru cei care nu fac pre-comandă pentru sistemele HiGame acum, prin intermediul Indiegogo. Compania a pornit un proiect de crowdfunding aici, acesta fiind deja finanţat cu o sumă de peste patru ori mai mare decât limita iniţială. Partea bună este că spre diferenţă de alte proiecte de pe Indiegogo sau Kickstarter, o mare parte din muncă a fost deja realizată, acum urmând să înceapă producţia finală. Sistemele vor începe să fie livrate începând din luna august, preţurile pentru cei care comandă prin Indiegogo fiind semnificativ mai scăzute: 899 dolari pentru versiunea cu procesor i5 şi 1.099 dolari pentru cea cu i7.