Cum transformi un laptop vechi cu Windows în Chromebook, gratuit

15.06.2020
Cum transformi un laptop vechi cu Windows în Chromebook, gratuit

Dacă ai un laptop vechi prin casă, care se mișcă foarte greu, e posibil să îi oferi o nouă viață ca și Chromebook. Dacă 2/4 GB memorie RAM și un HDD nu mai sunt chiar potrivite pentru Windows 10 și aplicațiile de astăzi, această configurație este una decentă pentru un computer cu sistem de operare Chrome OS sau unul bazat pe această platformă.

Chrome OS este un sistem de operare dezvoltat de Google și centrat în jurul browserului Chrome. Acesta se mișcă bine chiar și pe computere cu configurații slabe. Din păcate, nu poți instala direct Chrome OS pe laptopul tău vechi, deoarece sistemul de operare este unul proprietar. Din fericire, platforma este bazată pe Chromium OS, cu care împarte cam 80% din caracteristici.

Sistemul de operare pe care vi-l recomand este CloudReady, dezvoltat de Neverware și bazat pe Chromium OS. Acesta este gratuit și poate fi instalat pe aproape orice computer.

Ușor de instalat

Din CloudReady lipsesc câteva caracteristic ale Chrome OS. Nu oferă suport pentru Google Assistant și nici acces la Google Play Store. Nu pot fi folosite nici aplicații Linux. Mai mult, utilizatorii care călătoresc trebuie să ajusteze manual ora.

Cerințele minime pentru CloudReady sunt: 2 GB memorie RAM, capacitate de stocare internă de 16 GB, procesor și grafică produse după 2007 și acces la BIOS. Pe site-ul proiectului găsiți și o listă de modele de PC-uri certificate.

Pentru descărcarea sistemului de operare aveți nevoie de un stick de memorie cu capacitate de 8 GB. Pentru a crea un stick USB bootabil din Windows, puteți descărca unealta dedicată – CloudReady USB Maker – de pe site-ul CloudReady.

Cu ajutorul aplicației realizați un stick USB cu CloudReady, iar apoi îl instalați urmând pașii, la fel ca în cazul Windows.

Chromebook-urile sunt dispozitive ideale pentru cei care au nevoie de un computer pentru activități casual, precum browsing web, social media, e-mail sau consum de conținut multimedia.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Adrian Popa
Adrian Popa
Adrian Popa este coordonator al site-urilor Go4it.ro și Go4games.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de presă Gândul, Adrian a fost redactor-șef la Mediafax.ro și Gandul.ro (fostul ... citește mai mult