Microsoft a anunţat în cadrul evenimentului Windows Creator Edition o nouă categorie de produse: PC-uri All-in-One numite Surface Studio. Vorbim astfel despre un computer integrat într-un monitor de dimensiuni foarte mari, cu hardware puternic şi design atrăgător, dedicat profesioniştilor din mediul creativ, fiind potrivit atât pentru graficieni, videografi şi fotografi, cât şi pentru gameri, primind câteva funcţii speciale pentru jocuri video. Evident preţul este pe măsura capabilităţilor.
Întregul design al lui Surface Studio începe cu un display „Pixel Sense” cu funcţii tactile şi diagonală de 28”, echipat cu ceea ce numeşte Microsoft „cel mai subţire panou LCD de până acum”. Acesta vine cu un format atipic 3:2, asemeni tabletelor Surface Pro, şi afişează o rezoluţie de 4500 x 3000 pixeli, cu 63% mai mult decât rezoluţia standard UHD/4K. Acesta este compatibil cu profilul de culoare DCI-P3, fiind astfel potrivit pentru afişarea de conţinut HDR. Utilizatorii pot interacţiona cu suprafaţa ecranului atât cu degetul, asemeni unui smartphone sau a unei tablete, cât şi cu ajutorul unui stylus.
Nu în ultimul rând, Microsoft va oferi un nou periferic numit Surface Dial, o rotiţă multifuncţională care va putea fi folosită în diverse aplicaţii de design, cât şi în cadrul sistemului de operare Windows 10. Acesta din urmă va fi vândut separat şi va putea fi ataşat chiar şi pe suprafaţa display-ului, unde va fi recunoscut de către sistemul de operare şi va afişa comenzi contextuale în jurul său. Primele comenzi pentru Surface Studio vor include în pachet un Surface Dial, urmând să fie apoi vândut separat la preţul de 99 dolari.
Hardware-ul lui Surface Studio este însă găzduit în cutia care stă la baza sa, care este conectată la monitor printr-un picior ajustabil, care permite orientarea sa în poziţie aproape orizontală pentru cei care doresc să deseneze folosind un stylus. Computerul are la bază procesoare Intel Core i5 sau i7 pe arhitectură Skylake, alăturate unor cipuri grafice NVIDIA GeForce GTX 965M cu 2 GB sau GTX 980M cu 4 GB, unităţi de stocare hibrid de 1 sau 2 TB şi opţiuni de RAM de la 8 la 32 GB. În funcţie de configuraţie, Surface Studio poate costa 2.999 dolari în versiunea de bază şi poate atinge preţul de 4.199 dolari în cea de top.
La capitolul conectivitate şi funcţii extra pot intra cele patru mufe USB 3.0, un card reader SDXC, un jack audio, mufă mini DisplayPort, cameră web de 5 megapixeli compatibilă cu Windows Hello, Bluetooth, WiFi 802.11ac, mufă Ethernet, cât şi un modul Xbox Wireless care permite conectarea a patru gamepad-uri de Xbox One simultan. Microsoft oferă în cutie un mouse şi o tastatură wireless numite Surface Mouse şi Surface Keyboard, alături de un Surface Pen.
Cei care comandă versiunea de bază, cu procesor Intel Core i5, 8 GB memorie RAM şi placă video de 2 GB vor primi Surface Studio pe 15 decembrie 2016, în timp ce variantele mai puternice cu Intel Core i7 vor fi livrate abia după trecerea în 2017.