Huawei vrea să vândă PC-uri Mate Station cu Windows 10 și în afara Chinei

14.03.2021
Huawei vrea să vândă PC-uri Mate Station cu Windows 10 și în afara Chinei
foto: Huawei

Huawei Mate Station S un PC dektop bazat pe platforma AMD Ryzen, livrat cu 8GB memorie RAM, monitor de 24 inch, tastatură și mouse. Prețul european va porni de 649 euro, acesta incluzând și costul licenței Windows 10.

Primul computer desktop lansat de Huawei în afara Chinei este adresat clienților business, prezentând ca principale atuuri designul compact și elegant, raportat la un nivel de preț foarte compatitiv.

Lansat anul trecut în magazinele asiatice sub numele MateStation B515, ediția Mate Station S adresată piețelor vestice schimbă chipsetul Kirin 920 cu arhitectură ARM pentru platforma AMD x86. Mai precis, este vorba de Ryzen 5 4600G, un CPU hexa-core cu frecvență boost de 4.2GHz și grafică Radeon integrată.

Sistemul vine pre-echipat cu 8GB memorie RAM DDR4-3200, SSD de 256GB cu interfață M.2 și ceva opțiuni pentru upgrade ulterior.

Mate Station S

Nu este clar ce firmă furnizează placa de bază, sau dacă este o unitate dezvoltată intern de Huawei. Aflăm doar opțiunile de conectivitate includ ieșiri VGA și HDMI, port USB-C la partea din față, suport Bluetooth 5.0 și Wi-Fi dual-band.

Huawei livrează Mate Station S alături de un monitor de 23,8 inch cu design fără ramă și set de tastatură + mouse wireless opționale. Acesta din urmă oferă suport one-tap sharing pentru asocierea cu telefoane mobile Huawei și integrează cititor de amprentă.

Deocamdată, Huawei nu a fixat un calendar de lansare precis, informațiile privind lansarea și prețul european rămânând la stadiul de zvonuri.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult