Din fericire, faptul că sistemul este echipat doar cu un HDD nu împiedică rularea de jocuri video, iar de data aceasta, chiar dacă vorbim despre un sistem de buget, am rulat toate titlurile pe care le folosim în testele obişnuite. Pentru că vorbim însă de un sistem limitat în capabilităţi am făcut o concesie: pe lângă rezultatele pe setările cele mai înalte (în titlurile care permit asta, întrucât placa video cu doar 2 GB memorie restricţionează accesul la setări avansate în multe cazuri), cât şi pe setări medii.
Întrucât GTX 1050 este o placă video „entry-level” de gaming, dar nu chiar cea mai slabă de pe piaţă, sub aceasta fiind poziţionată doar GT 1030, am considerat că aceasta ar trebui să poată rula majoritatea jocurilor în rezoluţie Full HD pe profilurile de setări de medie din jocuri.
Rezultatele de mai jos demonstrează că nu ne-am înşelat. Dacă în majoritatea jocurilor, pe setări foarte înalte, multe rulau sub 60 de cadre pe secundă (performanţa optimă pentru o experienţă de gaming confortabilă), atunci când am scăzut detaliile pe mediu, majoritatea au început să ofere valori peste 60 FPS. Trebuie menţionat că în toate tilurile şi pe ambele profiluri, setările pentru anti-aliasing au fost dezactivate, în timp ce în titluri precum GTA V şi Hitman a trebuit să scădem calitatea texturilor şi umbrelor pentru a ne încadra în bugetul de 2 GB de memorie al plăcii GTX 1050, chiar şi pe profilurile ultra/very high.
S-a simţit puţin lipsa unei configuraţii dual channel a memoriei, timpii de încărcare pentru multe dintre jocuri fiind mai lungi decât de obicei, iar anumite jocuri, în special cele open world parcă dădeau semne de oboseală atunci când încărcau zone noi. În general, testele pe care le rulăm sunt instalte pe hard disk-uri, întrucât totalitatea jocurilor folosite depăşeşte lejer 600 GB, iar până în prezent nu am testat multe sisteme echipate cu SSD-uri de 1 TB sau mai mult, deci nu stocarea este de vină pentru aceste mici probleme. Adăugarea unui modul de memorie în plus şi un SSD ar trebui să fie în plan pentru cei care cumpără un Ranger v6.
Test | Scor |
3DMark Fire Strike | 5.828 puncte |
3DMark Fire Strike Ultra | 753 puncte |
3DMark Time Spy | 1.975 puncte |
3DMark Sky Diver | 15.759 puncte |
PCMark Creative | 5.252 puncte |
Cinebench R15 | OpenGL: 88,16 FPS, CPU: 561 cb |
WinRar | 4.280 KB/s |
HDTune HDD (Read) | 163,1 MB/s |
Ranger v6 de la PC Garage este un sistem interesant, care poate fi cu uşurinţă îmbunătăţit cu upgrade-uri în câteva puncte cheie. Cu toate acestea, sistemul este realiat pentru un buget cât mai mic, iar în acest moment, nu este posibil să realizezi configuraţii semnificativ mai bune decât acesta la un preţ similar. Luat separat, sistemul ar costa chiar mai mult decât cei 2.500 lei la care este listat pe site-ul PC Garage, atunci când este luat în calcul serviciul de asamblare. Fără asamblare, costul total este cam egal.
Acest sistem rămâne însă o alternativă bună pentru cei care nu se pricep la configurare şi asamblare, nu au pretenţii de a rula jocurile pe cele mai înalte setări, sau care nu dispun de bani prea mulţi. Experienţa în jocuri este buna spre foarte bună atât timp cât jocurile sunt configurate corespunzător pentru a se mula pe configuraţia hardware disponibilă.
La momentul publicării acestui review, sistemul Ranger v6 este listat la preţul de 2399 lei, beneficiind de o reducere din preţul său normal.
Configuraţie de buget decentă
Asamblare de calitate
Performanţă atractivă pentru gameri începători
Loc destul pentru upgrade-uri
Lipsa unui SSD se face simţită imediat
Ventilatoarele de pe carcasă sunt zgomotoase
Finisajele din plastic ale carcasei nu sunt foarte calitative