Acer lansează mai mic proiector laser 4K UHD pentru aplicaţii home cinema şi încă un model pentru încăperi mari

30.08.2017
Acer lansează mai mic proiector laser 4K UHD pentru aplicaţii home cinema şi încă un model pentru încăperi mari

Acer a prezentat la IFA Berlin două noi videoproiectoare – Acer VL7860, destinat celor pasionaţi de conceptul de home cinema şi Acer P8800, pentru cei care au nevoie de o calitate de top a imaginii şi suficientă putere de proiecţie pentru folosirea în spaţii publice sau încăperi mari.

Acer VL7860 este cel mai mic proiector laser 4K UHD din lume, putând fi folosit într-o multitudine de spaţii. Tehnologia cu diode laser, spre deosebire de lămpile convenţionale cu mercur, economiseşte bani şi reduce impactul asupra mediului.

O experienţă Ultra HD la calitatea vizuală şi audio oferită de sălile de cinema este esenţială pentru din ce în ce mai mulţi clienţi, atât pasionaţi, cât şi profesionişti”, a declarat Victor Chien, President, Digital Display Business, Acer. „Cu Acer VL7860 şi P8800 venim în întâmpinarea nevoilor clienţilor noştri, cu două proiectoare ce le permit să se bucure de o experienţă fără egal. Fie că vorbim de o prezentare la o conferinţă sau de o seară de film cu prietenii, ideea este aceeaşi: calitatea impecabilă a imaginii şi a sunetului este crucială.”

Acer VL7860

Promiţând o experienţă de cinema în confortul propriei locuinţe, Acer VL7860 poate atinge o diagonală de proiecţie de până la 120” şi suportă rezoluţia de 3.840 x 2.160 de pixeli (8,3 megapixeli pe ecran), prin tehnologia XPR dezvoltată de Texas Instruments. Modelul oferă o luminozitate de până la 3.000 ANSI lumeni şi rată de contrast 1.500.000:1 (prin DynamicBlack, care ajustează în mod dinamic puterea lămpii pentru a optimiza nivelurile de negru), suficient pentru a reda toate tipurile de imagini şi conţinut video.

Proiectorul acoperă spaţiul de culoare Rec. 709 în proporţie de 110% şi este compatibil cu spaţiul de culoare Rec. 2020 (cunoscut şi ca BT.2020), asigurând o acurateţe a culorilor la nivelul sălilor de cinema.

Acer VL7860 include sistemul de interpolare AcuMotion, care generează cadre intermediare pe care le inserează între cele sursă, pentru a da senzaţia de mişcare fluidă.

Cu un zoom de 1,6X, proiectorul are avantajul de a putea fi montat la diferite distanţe de ecran. În plus, utilizatorii se pot bucura de modul Professional Calibration, certificat ISFccc (Certified Calibration Controls), pentru a adapta culoarea şi strălucirea în funcţie de împrejurimi.

Acer P8800

Acer P8800 suportă rezoluţia 4K şi poate atinge o luminozitate de până la 5.000 de lumeni. Raportul de contrast 1.200.000:1 este complementat cu tehnologia AcuMotion şi compatibilitatea cu spaţiile de culoare Rec. 709 şi Rec. 2020, toate aceste caracteristici contribuind la o experienţă vizuală superioară.

Proiectorul poate fi controlat prin intermediul Crestron Network System, care permite accesul mai multor utilizatori sau prin reţeaua LAN. Prevăzut cu zoom optc 1.96X motorizat, P8800 oferă flexibilitate sporită la amplasare şi ajustarea imaginii.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult