HyperX Cloud III review: căști de gaming pentru toate platformele

26.08.2023
HyperX Cloud III review: căști de gaming pentru toate platformele

Chiar dacă sub brandul HyperX se vindeau de mult memorii și alte componente de PC, lansarea căștilor HyperX Cloud a pus pe hartă acest brand drept unul de top în rândul gamerilor. Nu este astfel de mirare faptul că HP a cumpărat de la Kingston acest brand și a continuat să dezvolte componenta de periferice și să renunțe complet la zona de componente. Atunci când vii pe piață cu o continuare a unei serii legendare, precum HyperX Cloud, trebuie să te asiguri că noul produs chiar se ridică la nivelul așteptărilor, iar după ce am testat modelul Cloud III, pot confirma că HyperX este pe mâini bune.

HyperX  introduce un nou design pe modelul Cloud III

Hyper Cloud III este prima gamă de căști nouă de după transferul companiei în ograda HP, deci erau de așteptat câteva schimbări, însă acestea par a fi mai degrabă o evoluție naturală a seriei și nu o întoarcere la 180 de grade. Astfel, chiar dacă design-ul general a fost schimbat, pe alocuri, identitatea brand-ului HyperX încă există.

HyperX Cloud III standing

Căștile sunt realizate din aceleași materiale de calitate cu care ne-am obișnuit, precum aluminiu pentru prinderea benzii care stă pe cap, piele vegană cu spumă cu memorie în zonele de contact cu capul și un plastic mat, ușor și rezistent pe exterior. Forma cupelor este ceva mai rotunjită decât în trecut, însă a fost necesară realizarea unor incinte mai încăpătoare, întrucât noile difuzoare sunt mai mari decât în trecut: au diametru de 52mm.

Fiind vorba despre căști pe fir, sunt puține butoane de control pe suprafața acestora: avem o rotiță de volum analogică pe cupa dreaptă și un buton pentru oprirea microfonului pe cupa stângă. Tot pe cupa stângă avem și jack-ul de 3,5mm pentru conectarea microfonului detașabil. Din păcate, cablul nu este unul detașabil, deci dacă acesta se deteriorează, probabil că va trebui să înlocuiești căștile cu totul.

Cablul atașat de căști este unul destul de scurt, de cam 1m, cu un singur jack de 3,5mm, care poate transporta și sunetul și microfonul. Acest lucru asigură însă compatibilitate cu o gamă largă de dispozitive. Poți folosi căștile la un laptop sau PC cu jack combo, la un smartphone cu jack sau cu adaptor la jack, le poți introduce direct într-un controller de PlayStation sau Xbox și le poți conecta la Nintendo Switch sau Steam Deck și ROG Ally. Totuși, în cutie mai există un cablu, de 2 metri. Acesta are la un capăt o mufă USB-C, vine și cu adaptor la USB-A și are la celălalt capăt un jack de 3,5mm. Practic aici este integrată și interfața audio. Poți conecta astfel căștile la orice dispozitiv cu USB-C sau USB-A, care nu au un jack audio. Nu pot să nu aprecies versatilitatea acestor căști.

În rest, HyperX Cloud III nu sunt livrate cu foarte multe accesorii. Țin minte când modelele anterioare erau livrate și cu o husă de transport sau stocare, un splitter la două jack-uri, pentru a conecta căștile și microfonul separat și chiar protecții de schimb textile pentru cupe. Aceste accesorii nu mai sunt în pachetul „de bază”.

Acestea sunt printre puținele perechi de căști care pot fi folosite pe orice PC sau dispozitiv de gaming

 

Trebuie să recunosc că mă așteptam ca aceste căști să necesite instalare de drivere și un software dedicat pentru controlul profilurilor audio, dar nu este cazul. Totul este complet plug & play. La oricare dispozitiv le conectezi, căștile pur și simplu sunt recunoscute și funcționează, fie că sunt pe jack sau pe USB.

În Windows ai în meniul de setări audio câteva opțiuni referitoare la activarea și dezactivarea DTS:X, tehnologie cu care căștile sunt compatibile, dar cam atât.

HyperX Cloud III flat

Din fericire, profilul implicit, adică cel cu DTS:X și redare la 24 biți (prin USB), sunt de ajuns pentru a mulțumi majoritatea utilizatorilor de căști de gaming. Atenție, aceste căști nu sunt pentru publicul pasionat de sunet „corect”, nu sunt din gama audiophile și nici nu sunt pentru ascultat muzică. Prin natura lor de căști cu incinte închise, acestea nu vor avea un sunet la fel de natural, în special în cazul frecvențelor joase. Totuși, nu mi s-a părut că HyperX Cloud III are un bas prea exagerat nici în redarea de muzică.

În gaming, sunetul este bogat și corect redat. Nu am observat o prioritate către anumite frecvențe și totul mi s-a părut bine balansat. Căștile de gaming sunt în general realizate pentru a fi utile în special în shooter-e competitive, iar în jocuri precum Counter-Strike Global Offensive sau Overwatch 2, pe care le-am testat eu, mi s-a părut că este ușor de identificat direcția sunetelor. Vocile, muzica, exploziile, sunetele armelor, toate se aud extrem de clar și de puternic la volum înalt.

HyperX Cloud III on stand 2

Volumul la maximum mi s-a părut chiar puțin prea puternic pentru a fi confortabil, ceva ce rareori întâlnesc pe căști over-ear. Majoritatea au un volum doar potrivit, uneori chiar prea jos. Totuși, odată ce scazi sub 80%, mi se pare că nu mai auzi la fel de clar toate frecvențele. Mi se pare că aceste căști sunt eficiente în gaming competitiv în plaja de volum 75-100%. Volumul din Windows este însă controlat separat de volumul de pe căști. Astfel, recomand setarea la volum maxim din PC sau consolă și controlat apoi din căști pentru performanță și confort.

Și că tot a venit vorba despre confort, chiar dacă vorbim despre căști mari și relativ grele, acestea nu sunt deloc inconfortabile pe termen lung. Cupele au destul loc de mișcare pentru a se mula pe forma capului, chiar dacă nu se întorc complet în jurul axelor, iar pielea vegană și spuma cu memorie sunt extrem de confortabile. Dimensiunea cupelor asigură că nu vei avea presiune mare asupra urechilor în timp, deci poți sta cu ele pe cap ore întregi fără disconfort.

Și izolarea sunetului este destul de bună. Chiar și dacă doar stai cu căștile pe cap, fără niciun sunet, este greu să mai auzi multe lucruri din mediul înconjurător, inclusiv vocile persoanelor. Odată ce ai muzică sau sunetul dintr-un joc, ești complet izolat fonic.

Microfonul este de asemenea unul foarte performant. Vocea redată este foarte clară, dar este important de menționat că acesta nu este un microfon unidirecțional. Zgomotele din jur sunt preluate de acesta, deci dacă ai o tastatură mai zgomotoasă, cu switch-uri clicky, s-ar putea ca sunetul lor să fie de asemenea auzit pe partea cealaltă. Astfel de „probleme” pot fi acum însă rezolvate ușor cu software precum NVIDIA Broadcast, care folosește AI pentru a realiza procesare în timp real pentru eliminarea zgomotelor de fundal.

Concluzii

HyperX Cloud III continuă tradiția gamei de căști ale companiei, oferind cam tot ceea ce îți poți dori de la o pereche de căști cu fir: sunet de calitate, confort foarte bun și compatibilitate cu o gamă cât mai mare de dispozitive. Deși au mai dispărut din accesoriile incluse „standard” în pachet, în continuare ai la dispoziție tot ceea ce este necesar pentru a valorifica aceste căști.

Aș putea recomanda aceste căști în special celor care nu vor căști wireless din diverse motive, fie pentru că ar fi mai scumpe, fie pentru că riscă să rămână fără baterie, sau pentru că ar fi mai grele, dar și celor care au multe dispozitive de gaming și vor să folosească la toate o singură pereche de căști.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult