LG dezvăluie un videoproiector portabil, care poate reda imagini cu diagonală de până la 150” folosind rezoluţie 4K

05.01.2018
LG dezvăluie un videoproiector portabil, care poate reda imagini cu diagonală de până la 150” folosind rezoluţie 4K

LG va prezenta la CES 2018 primul său proiector UHD 4K, un dispozitiv prevăzut cu acumulator şi sistem de iluminare laser, menit a fi aşezat direct pe podea, la mică distanţă de peretele pe care va proiecta imagini cu diagonală de până la 380 cm.

Cu nume LG HU80KA, dispozitivul are un format neobişnuit pentru un videoproiector, optimizat pentru a ocupa cât mai puţin spaţiu pe orizontală şi instalare la nivelul podelei, sau atârnat de tavan. Sistemul optic foloseşte tehnologie mirrorles şi lentile asimetrice, permiţând proiectarea imaginii în lateral.

Sursa de lumină LED poate atinge o putere maximă de 2500 lumeni, suficient chiar şi pentru folosirea în încăperi deja iluminate, iar suportul pentru procesare HDR asigură o paletă mai bogată de culori decât ar posibil cu un proiector obişnuit. Sunetul este redat cu ajutorul unor difuzoare stereo cu putere de 7W. Opţiunile pentru conectare includ HDMI, respectiv ieşire optică şi interfaţă bluetooth pentru conectarea unei boxe externe.

Aşteptat să fie demonstrat şi în cadrul ediţiei CES 2018, proiectorul LG HU80KA ar putea fi disponibil în magazine în prima parte a acestui an. Din păcate preţul şi data de lansare exactă nu au fost dezvăluite.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult