Logitech F540 Wireless Headset este un produs de
nişă. În primul rând, utilizatorii interesaţi trebuie să
aibă neapărată nevoie de o pereche de căşti fără fir şi să nu se
cramponeze de autonomia de 10 ore. În alt doilea rând şi cel mai
important de altfel, utilizatorii trebuie să aibă nevoie să
monitorizeze simultan trei surse audio. Să presupunem că
în acceaşi cameră se află un LCD TV, un PC şi o combină muzicală,
iar de la fiecare pleacă un cablu cu mufe jack de 3,5 mm, conectat
la ieşirea pentru căşti a fiecărui dispozitiv. Toate aceste cabluri
se pot conecta la baza de emisie/recepţie a căştilor. Utilizatorul
poate trece de la o sursă la alta prin apăsarea unui singur buton
de pe casca stângă.
Cei familiari cu căştile de la Logitech pot observa acelaşi
design ca la
G35 şi
G930. Producătorul elveţian se pare că a descoperit o reţetă de
succes şi nu o lasă uşor din mână. În cazul de faţă, pe casca
stângă se găsesc două potenţiometre, pentru ajustarea volumului
sunetului şi pentru cel al vocii. Căştile Logitech F540
Wireless vor fi disponibile în Europa începând din luna noiembrie
la un preţ estimativ de 150 €.