Logitech K360 – colorată, fără fir şi la un preţ accesibil

06.07.2011
Logitech K360 - colorată, fără fir şi la un preţ accesibil

Tastaturile fără fir nu mai sunt un lux. Noul model
Logitech K360 va costa doar 130 lei atunci când va intra pe piaţă
în luna august.
În schimbul acestor bani, producătorul
elveţian vă oferă o tastatură subţire şi compactă, cu 20% mai mică
decât una obişnuită. Tastele multimedia sunt amplasate de-a lungul
laturii superioare şi vor fi apreciate de cei care ascultă muzică
sau vizionează un film. Trebuie subliniat faptul că Logitech K360
este unul din
primele modele
cu butoane chiclet, similare cu cele întâlnite
la laptopurile de ultimă generaţie.


Logitech K360, din gama Colour Collection

Logitech K360 face parte din seria de periferice Colour
Collection şi va fi disponibilă cu mai multe imprimeuri. Ea are un
buton pornit/oprit şi se laudă cu o autonomie de trei ani a
bateriei
. Din păcate lipseşte restpad-ul. Conectarea la
calculator se face cu ajutorul receiver-ului universal
Unifying
. Tastele F1-F12 pot fi folosite pe post de taste
rapide atunci când este apăsat butonul Fn. Probabil că aplicaţia
SetPoint va permite personalizarea unora dintre ele. Apreciem
faptul că Logitech K360 va fi disponibilă pe piaţa românească
începând de luna viitoare.

Logitech K360 - imprimeuri aparte


Logitech K360 - din august, la un preţ accesibil

Urmărește Go4IT.ro pe Google News