Pentru cei care caută un kit wireless cu taste low profile, au un nou model după care se pot uita: Logitech MK700. Tastatura are un palmrest fix cu textură similară cu cea de la Wave şi cu taste ce par, cel puţin din primele imagini, a fi foarte mari. Ele au un profil similar cu cele de la tastaturile de laptop şi sunt puţin adâncite, aşa cum am văzut prima dată la Asus M70. Tastele F1-F12 sunt înguste şi au funcţii duale, ca la mai toate tastaturile Logitech. Tastele multimedia au fost amplasate în partea de sus, de-o parte şi de alta a unui afişaj LCD cu şase pictograme predefinite.
Mouse-ul oferit de Logitech în kit-ul MK700 este MX 620, o versiune mai nouă a lui MX 610. Ne aşteptam să vedem noul receiver Unifying în noul kit, însă Logitech oferă tot vechiul dispozitiv de dimensiunea unui stick USB. Conexiunea wireless se face pe frecvenţa de 2,4 GHz şi este criptată cu AES pe 128 de biţi. Atât tastatura, cât şi mouse-ul se alimentează cu două baterii AA. Kitul Logitech Wireless Desktop MK700 va fi disponibil de luna aceasta în Statele Unite la un preţ de 100 $. Probabil că şi în Europa va apărea foarte curând în magazine.