Mausul vertical. Merită sau nu să îţi cumperi un astfel de dispozitiv?

08.06.2017
Mausul vertical. Merită sau nu să îţi cumperi un astfel de dispozitiv?

Folosirea unui maus* prea mic sau cu design nepotrivit pentru un timp îndelungat poate cauza probleme de sănătate serioase, precum sindromul de tunel carpian. Potrivit unor studii, mausul nepotrivit este principala cauză a apariţiei acestei afecţiuni. Pentru a rezolva problema, mai multe companii au lansat modele cu design special gândit pentru a nu afecta articulaţiile. Mauşii verticali, numiţi deseori şi ergonomici (deşi acest termen este folosit şi pentru multe modele orizontale), sunt din ce în ce mai căutaţi în acest moment.

 

Oricine îşi aşază palma, lipită, pe o suprafaţă plată poate constata că aceasta nu este poziţia naturală a mâinii. Se simte o mică presiune în încheietură. Poziţia naturală este cea pe care mâna o are atunci când se odihneşte lângă corp. Transpusă pe o suprafaţă (precum un birou) această poziţie devine verticală, iar palma cade perpendicular pe aceasta. Mauşii verticali sunt gândiţi pentru a se potrivi exact în acest scenariu.

 

 

Mai mult, potrivit specialiştilor, pentru a mişca un maus vertical sunt folosiţi muşchii mai mari ai mâinii şi nu încheietura, cum se întâmplă în cazul mauşilor standard.

 

 

Din motivele expuse mai sus, aceste dispozitive sunt recomandate de multe clinici şi companii de consultanţă în sănătate.

 

Trecerea de la un maus standard la unul vertical nu este chiar uşoară, deoarece creierul s-a obişnuit cu poziţia orizontală a palmei. Însă, după aproximativ două zile, utilizatorii de mauşi verticali încep să nu mai aibă probleme de coordonare a mişcărilor şi să simtă beneficiile oferite de aceste modele.

 

Multe companii producătoare de periferice pentru computere, printre care Microsoft sau Anker, au în portofoliu astfel de mauşi. Din păcate, în România nu sunt disponibile foarte multe modele. Cea mai bogată ofertă o au brandurile T’nB şi Evoluent. 

 

Iată câteva modele interesante, pentru toate bugetele:

 

Anker Vertical Ergonomic Optical Mouse – 12 lire pe Amazon.co.uk (aprox. 63 de lei)

 

 

T’nB MWERGOV Ergonomic Laser Vertical – aprox. 150 de lei

 

T’nB ErgoLine (cel pe care îl folosesc eu în acest moment) – aprox. 205 lei

 

 

Evoluent Vertical Mouse 4 – aprox. 380 de lei

 

Mausul vertical nu e pentru mine. Ce fac?

 

În cazul în care nu vă puteţi obişnui cu un maus vertical, trebuie să ţineţi cont de câteva aspecte atunci când alegeţi un model standard. Majoritatea oamenilor ţin acest dispozitiv în mână în două moduri: palm grip sau claw grip.

 

În cazul palm grip, interiorul mâinii atinge aproape toată suprafaţa superioară a mausului. În cazul „gheară”, preferat de mulţi gameri, contactul se face cu podul palmei şi vârfurile degetelor. Există şi un al treilea mod mai puţin frecvent, numit finger grip, în care doar degetele ating mausul. Există modele special concepute pentru fiecare din aceste trei moduri de prindere a dispozitivului.

 

 

Apoi va trebui să vă măsuraţi lungimea mâinii pentru a vedea ce dimensiune de maus vi se potriveşte.

 

 

Cei care au mâini cu o lungime mai mică de 17 centimetri ar trebui să aleagă un maus de mici dimensiuni, iar cei cu mâini de peste 21 de cm unul foarte mare. 

 

 

*Prefer să folosesc, în limba română, varianta „maus” şi nu „mouse”.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Adrian Popa
Adrian Popa
Adrian Popa este coordonator al site-urilor Go4it.ro și Go4games.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de presă Gândul, Adrian a fost redactor-șef la Mediafax.ro și Gandul.ro (fostul ... citește mai mult