Razer şi-a clădit brandul prin lansările perifericelor pentru PC-uri de calitate adresate exclusiv gamerilor. Tastaturile realizate de Razer s-au remarcat în special datorită tastelor mecanice care folosesc fie switch-uri Cherry, fie switch-uri proprietare, însă noul model Ornata încearcă ceva nou: un hibrid între versiunile mai ieftine cu „dome switch” şi tastele mecanice. Aceasta vine în două variante, la preţuri destul de scăzute în comparaţie cu alte modele Razer.
Razer numeşte această tehnolotie „Mecha-Membrane” care încearcă să combine avantajele ambelor tipuri de tastaturi într-un model potrivit pentru ambele tabere de fani. Tastele de pe tastatura Ornata oferă senzaţia de apăsare cursivă a modelelor „dome switch” cu precizia modelelor mecanice. Tastele par a fi realizate folosind butoane cu profil scăzut, însă acestea sunt aşezate într-un format clasic, fără butoane extra sau fomă mai ciudată a acestora.
Razer vinde două versiuni ale tastaturii pe magazinul său oficial. Ornata este versiunea de bază, care se livrează cu iluminare LED de culoare verde, în timp ce Ornata Chroma vine echipată cu LED-uri RGB . Ambele versiuni pot fi personalizate pentru a lumina în felul preferat, iar software-ul Razer poate fi folosit pentru a ataşa macro-uri pe anumite taste cheie. Ambele versiuni vin echipate cu un palmrest de dimensiuni generoase, care acoperă întreaga suprafaţă a tastaturii şi beneficiază de tehnologie anti-ghostiing care acceptă apăsarea a 10 butoane simultan.
Preţul pentru Razer Ornata este de 80 de dolari, în timp ce modelul Ornata Chroma costă 100 de dolari.