Acest controller de la Saitek nu se adresează celor care işi
amintesc din când în când că există şi
simulatoare de zbor pe piaţa
jocurilor de PC. X65F Pro a fost creat pentru
pasionaţi, cei care ignoră o gaură de 400 $ în buget atunci când
vor să aibă parte de o experienţă cât mai realistă.
Sistemul format din joystick şi mansă oferă un număr foarte mare de
butoane şi un mic ecran LCD cu informaţii personalizabile, însă nu
ele justifică preţul destul mare. Saitek X65F Pro introduce cel mai
realist mod de control al avionului cu ajutorul joystick-ului:
force sensing.
Joystick-ul nu poate fi mişcat stânga-dreapta sau
înainte-înapoi. El este fix. Controlul avionului se face cu
ajutorul unui senzor ce determină forţa aplicată
joystick-ului. Conform celor de la ArsTechnica.com, care
au testat sistemul, este necesar un timp de acomodare, însă după
aceea totul vine de la sine. Încheietura mâinii care controlează
joystick-ul este cruţată în acest fel de mişcări ce pot dăuna în
timp, iar precizia senzorului force sensing se spune că ar fi mai
mare decât a unui controller obişnuit.
Manşa sistemului X65F
este împărţită în două elemente independente, pentru cei care
pilotează avioane cu două sau mai multe motoare. Se pare că nu
există un sistem de fixare a controller-elor pe birou, gravitaţia
fiind de-ajuns. Metalul este unul din principalele materiale de
construcţie. Ţinând cont de prezenţa pe piaţa românească a
produselor Saitek, ne aşteptăm ca acest sistem să fie disponibil
într-un viitor apropiat, la un preţ care ar putea să tindă sau
chiar să depăşească 2.000 lei.