Sony MDR-1RBT – căştile exclusiviste, cu sau fără fir

Sony MDR-1RBT - căştile exclusiviste, cu sau fără fir

Când te uiţi la această pereche de căşti, este clar că ai de-a face cu un produs special. Designul este sobru, iar calitatea materialelor iese imediat în evidenţă. Ele au fost anunţate în ţara noastră în luna martie, însă nu ca model separat, ci ca parte dintr-o serie. MDR-1 este denumire principală, la care se adaugă alte litere în funcţie de facilităţile oferite. În cazul de faţă, BT este prescurtarea de la Bluetooth. Pentru a promova smartphone-ul Xperia Z, Sony a oferit în Marea Britanie, pentru un număr limitat de unităţi, căştile MDR-1R. Cu un preţ de 300 $ peste ocean, ele erau menite să pună în valoarea ieşirea audio a unui telefon arătos. În continuare vă vom prezenta varianta cu modul Bluetooth al acelui model, MDR-1RBT.

Construcţie

Aşa cum am spus, căştile de faţă au un aspect premium. Banda este îmbrăcată într-o piele artificială foarte fină. Ficare cască este fixată într-un suport metalic, foarte bine finisat, care se roteşte cu 90 de grade pentru transport. Deoarece port ochelari atunci când lucrez la calculator, sunt prea puţine perechi de căşti supra-aurale pe care le pot suporta mai multe ore. Sony MDR-1RBT sunt astfel de căşti. Indiferent de dimensiunile capului sau de faptul că porţi ochelari sau nu, bureţii sunt foarte confortabili. Ei par să aibă spumă moale cu memorie sub un strat de piele artificială foarte fină.

În cazul în care construcţia nu trădează acest fapt, căştile de faţă sunt de tip închis. Combinând acest fapt cu bureţeii moi care se mulează pe forma capului, obţinem niste căşti care pot să creeze puţină presiune negativă în spaţiul dintre ureche şi difuzor. E ca şi cum ţi-ai pune pe urechi pereche de ventuze fine. Efectul dispare după mai multe purtări, dar spune ceva despre calitatea construcţiei. Cupele au plastic la exterior, iar pe laturi sunt amplasate butoane.

Sony MDR-1RBT - bureţeii sunt foarte confortabili

Căştile Sony MDR-1RBT au un buton de tip slider pentru controlul melodiei redate, un comutator pentru modulul NFC, butoane pentru volum şi un buton pentru apeluri pe carsca din dreapta. Pe cea stângă se află butonul de pornire, microfonul şi mufele microUSB şi audio in. În pachet se găsesc o husă textilă pentru transport şi cele două cabluri pentru porturile menţionate. Încărcătorul nu este prezent deoarece porturile USB active se găsesc din ce în ce mai des.

Specificaţii

  • Difuzoare: 40 mm, tip dom
  • Membrană: polimer cu cristale lichide
  • Magnet: Neodymium
  • Răspuns în frecvenţă: 4 Hz – 80 kHz
  • Impedanţă: 24 ohmi la 1 kHz
  • SNR: 105 dB/mW
  • Microfon: omnidirecţional, 100 Hz – 4 kHz
  • Bluetooth: 3.0 cu A2DP
  • Baterie: 1.500 mW, Li-ion
  • Autonomie: 30 ore redare audio, 200 ore standby
  • Lungime fir: 1,2 m
  • Alimentare: prin microUSB
  • NFC: da
  • Greutate: 297 g, fără cabluri

Uşurinţa în utilizare

Cine a folosit des un headset Bluetooth ştie că sistemul de pairing poate fi uneori lung şi frustrant. Sony rezolvă asta cu ajutorul modulului NFC. Dacă ai smartphone-ul cu modulele Bluetooth şi NFC activate, conectarea la headset se face în cel mult 5 secunde. Când bateria a fost descărcată, în husa de transport se află cablul audio, Sony MDR-1RBT transformându-se într-o pereche de căşti cu fir.

Mufele sunt ascunse de capace din cauciuc

Calitatea audio

Testele au fost realizate folosind un smartphone Sony Xperia T şi un PC cu placă de sunet Sound Blaster Audigy SE. În ambele cazuri am ascultat MP3-uri la 320 kbps şi fişiere FLAC. Am început cu testele prin fir deoarece ele pun în valoare calitatea audio a căştilor. Sony MDR-1RBT nu sunt doar premium la exterior, ci şi atunci când asculţi muzică. Per ansamblu, ele se aud foarte bine, dar nu se vor ridica la pretenţiile unui audiofil serios.

Din punct de vedere al frecvenţelor redate, căştile evidenţiază puţin başii. Nu o fac ca în cazul unor căşti ce intră în canalul urechii, ci destul de rezervat. Mediile sunt redate cel mai bine. Nu pot spune că înaltele lipsesc, însă nu se aud atât de cristalin. În comparaţie cu mediile, ele se aud puţin mai încet. Cei care dispun de un egalizator de frecvenţe în playerul audio pot ajusta uşor aceşti parametri.

Căştile Sony MDR-1RBT vin cu un modul Bluetooth 3.0, dotat cu profilul A2DP. Aşa cum era de aşteptat, calitatea sunetului transmis fără fir este mai slabă. Felul în care sunt redate frecvenţele nu este afectat. Materialul audio ajunge însă la căşti cu o rată de compresie mai mică. În multe melodii, trebuie să ai o ureche fină pentru a percepe diferenţa. Din păcate, ea este sesizabilă în cazul pieselor rock, unde chitările şi tobele par să fie foarte puţin întrerupte la intervale regulate de timp. Pentru o audiţie de stradă, aceste mici neajunsuri nu sunt neapărat o problemă. Este posibil însă ca unii utilizatori mai pretenţioşi să nu fie de acord cu această afirmaţie.

Sony MDR-1RBT - pairing rapid prin NFC

Folosite pe post de headset, pentru convorbiri prin telefon, căştile Sony MDR-1RBT se aud bine în ambele direcţii. Chiar şi microfonul aflat pe latura cupei din stânga reuşeşte să captureze bine vocea. Într-un mediu zgomotos, calitate şi claritatea vocii nu for fi recepţionate foarte bine de interlocutor. Cablul audio din pachet are mufă specifică pentru headset, cu patru contacte. Volumul maxim al căştilor este decent. Personal nu am simţit nevoia de mai mult, în condiţiile în care izolarea fonică este bună.

Autonomie

Producătorul specifică o autonomie de 30 de ore pentru redare audio prin Bluetooth. De-a lungul perioadei de testare, datorită faptului că am folosit căştile atât cu fir, cât şi fără, nu am reuşit să descarc complet bateria. Pot spune însă că specificaţiile sunt destul de precise, în condiţiile în care am estimat timpul de utilizare fără fir la mai bine de 25 de ore, fără ca indicatorul de baterie descărcată să se fi activat.

Preţ şi disponibilitate

Căştile MDR-1RBT sunt disponibile în ţara noastră la un preţ de aproximativ 1.150 lei.

Concluzie

Sony MDR-1RBT - căşti premium, pentru cei pretenţioşi

Pentru o persoană care apreciază căştile cu acest format, Sony MDR-1RBT ar putea fi perfecte pentru o utilizare pe stradă şi la birou. Confortul este maxim, iar purtatul ochelarilor nu este o problemă nici chiar pentru perioade foarte lungi. Calitatea sunetului prin fir este foarte bună şi va fi apreciată chiar şi de cei puţin mai pretenţioşi. Din păcate, standardul Bluetooth 3.0 încă afectează calitatea sunetului transmis. Autonomia este excelentă şi cele 30 de ore sunt suficiente pentru marea majoritatea utilizatorilor. Este drept că preţul este puţin cam mare, mai ales dacă le comparăm cu căştile Nokia BH-905i. Ele sunt însă în clase puţin diferite din punct de vedere al construcţiei.

Părţi pozitive

calitate audio foarte bună
construcţie premium
funcţionează cu sau fără fir
eficiente pe post de handsfree

Părţi negative

calitatea audio prin Bluetooth este mai slabă
preţ puţin cam mare

Urmărește Go4IT.ro pe Google News