Orice s-ar spune despre blonde şi oricât de răutăcioase sunt unele persoane când vine vorba de fetele cu păr bălai, trebuie să recunoaştem că evoluţia omenirii ar fi fost îngreunată dacă nu erau ele cu al lor farmec aparte. Din cauza lor s-au purtat războaie care au schimbat istoria şi datorită lor bărbaţii s-au întrecut în a arăta că unul sau altul merită o nevastă blondă, fermecătoare, pasională.
Sper ca brunetele, şatenele şi roşcatele să nu se supere şi să înţeleagă rolul blondelor în istorie. Acum, după mii de ani, a apărut în sfârşit un gadget dedicat acestora: „tastatura pentru blonde„. Nu ne place să fugim de răspundere şi suntem deschişi la orice fel de discuţii, dar dacă cineva are ceva de obiectat în privinţa denumirii, va trebui să ceară explicaţii producătorilor căci ei sunt cei care au ales denumirea – “Keyboard for Blondes”.
Blondinele care nu sunt convinse de utilitatea gadgetului, pot accesa site-ul şi citi cele 10 motive pentru a avea o astfel de tastatură. Trebuie să menţionăm că Paris Hilton nu deţine încă un asemenea gadget, în schimb există zvonuri cum că Bruce Wayne ar trimite mail-uri în secret de pe o astfel de claviatură.
Acum să trecem la semnificaţia caracterelor. Mereu am fost curios cum fac blondele asocierea între litere şi diverse acţiuni. Spre exemplu, tasta “S” reprezintă un shortcut către SOS, adică Shoes on Sale, “L” face trimitere către celebrul LOL, iar “N” vine de la NBF (New Boyfriend). Şi tot aşa, iată cum comunicarea poate fi simplificată doar dintr-o singură apăsare – este necesar doar să cunoaştem limbajul.
Cine este interesat să comande tastatura pentru blonde, o poate face de pe site-ul keyboardforblondes.com, la preţul promoţional de doar 50 $.