G502 de la Logitech nu mai este doar un singur produs, ci o întreagă gamă de mouși de gaming. Compania a lansat în ultimii ani mai multe variante ale lui G502, însă niciunul nu a fost mai de succes decât modelul G502 Hero. Acesta este cel mai bine vândut mouse de gaming din lume, iar în rândurile următoare voi încerca să explic de ce gamerii continuă să aleagă acest model peste zecile sau chiar sutele de alternative din piață.
Logitech G502 Hero a fost lansat în 2018, fiind o versiune actualizată a modelelor G502 Proteus, însă doar la interior. În locul senzorului original de pe G502, producătorul elvețian introducea pe modelul nou senzorul său proprietar Hero, cu rezoluție de 16.000 dpi, unul dintre cele mai performante de pe piață la momentul respectiv. În rest, mouse-ul arată, se simte și se comportă în utilizare în mare parte identic cu variantele originale G502 Proteus Core și varianta a doua, Proteus Spectrum, care a introdus LED-urile RGB.
Totuși, acesta a ajuns în scurt timp în topurile preferințelor gamerilor, iar motivele din spatele acestui succes sunt foarte simple: acesta este un mouse bine construit, care poate să se muleze pe nevoile unui număr cât mai mare de utilizatori. Între timp, mouse-ul a primit și un update software care deblochează adevărata performanță a senzorului Hero, acesta având acum o sensibilitate de 25.000 dpi. În consecință, Logitech a redenumit acest senzor drept Hero 25K.
În primul rând, G502 Hero are o formă excelentă. Mouse-ul nu este nici foarte mare, dar nici mic și permite atât utilizatorilor cu mâini mari, cât și celor cu mâini mici să îl prindă confortabil. Asta datorită formei care este ușor înclinată spre dreapta, dar și lateralelor sale cu forme curbate. Logitech a aplicat o parte din învățăturile pe care le-a acumulat în dezvoltarea de mouși ergonomici pentru productivitate, la un mouse de gaming.
Rezultatul este un produs extrem de plăcut în utilizare, cu margini cauciucate, care asigură o aderență sporită. Aceste suprafețe texturate asigură că G502 Hero nu îți poate aluneca din mână în timpul utilizării. De altfel, acesta are și un spațiu dedicat pentru degetul mare și cu butoane excelent poziționate pentru acces rapid la toate funcțiile sale.
Logitech nu a exagerat atunci când a dezvoltat G502 Hero. Acesta nu este un mouse plin de butoane sau de luminițe colorate. Compania pare să fi ales inteligent locurile în care să integreze butoane, pentru a fi cât mai ușor de apăsat în timpul acțiunii. Astfel, pe lângă clasicele click stânga și click dreapta, plus butoanele de tipul „back” și „forward”, care se regăsesc acum și pe cei mai ieftini mouși de birou, avem câteva butoane speciale, complet personalizabile.
Iar asta este unul dintre avantajele pe care G502 Hero le-a avut în fața concurenței. Foarte puțini mouși de pe piață au un buton de „sniping” poziționat chiar la degetul mare. Implicit, acest buton scade DPI-ul mouse-ului pentru precizie sporită, însă utilizatorul este liber să îl configureze prin intermediul aplicației G Hub pentru a face orice altceva, fie că este vorba despre o acțiune în joc sau despre o funcție în sistemul de operare.
Apoi, cele două butoane G7 și G8, lipite de click-ul stânga, controlează rapid DPI-ul între cinci trepte configurabile, putând astfel să schimbi sensitivitatea senzorului Hero în orice moment, chiar și atunci când te joci, fără să întrerupi acțiunea. Alți mouși au aceste butoane undeva sub scroll, sau chiar în partea de jos, undeva în zona senzorului.
Nu în ultimul rând, scroll-ul poate fi considerat un „buton”, iar cel integrat pe G502 Hero este unul dintre cele mai versatile. Poate fi folosit atât în modul clasic, care face click la fiecare treaptă de rotație, cât și într-un mod „liber”, care permite scroll rapid pe internet sau în documente, cât și o viteză mai mare în jocuri. Poți da zoom out mai rapid într-un joc de strategie, sau selecta mai repede ultima armă dintr-o bară de selecție într-un shooter, de exemplu. Și la fel ca în cazul butoanelor de setare DPI, și acesta este convenabil poziționat, fix sub scroll, modul său de funcționare putând fi schimbat rapid, cu o singură apăsare.
Există mouși cu forme modulare, cu componente care pot fi redimensionate, dar G502 Hero s-a remarcat după cum spuneam pentru că are o formă bine pusă la punct. Asta nu înseamnă însă că nu este un mouse personalizabil. Vorbeam anterior despre aplicația G Hub. Aceasta permite configurarea fiecărui buton în parte, oferă profiluri de setări DPI personalizate, dar și acces la posibilitatea de a configura diverse jocuri de lumini grație LED-urilor RGB.
De altfel, G502 Hero beneficiază și de acces la tehnologia LIGHTSYNC de la Logitech, putând fi sincronizat astfel cu tastaturile RGB ale companiei, boxele de gaming și toate celelalte dispozitive compatibile. Poți avea setări dedicate fiecărui joc în parte, sau le poți configura să lumineze în funcție de ritmul muzicii.
Iar personalizarea nu se termină aici. Chiar dacă în standardele unor gameri, pasionați în special de shootere la persoana întâi, G502 Hero ar putea fi considerat un mouse „greu”, mulți gameri profesioniști îl preferă pe acesta, iar până nu de mult chiar și streamer-ul Ninja, faimos pentru stream-urile sale de Fortnite folosea un G502 Hero. Acest mouse în varianta sa obișnuită este potrivit pentru o gamă largă de jocuri și pentru diverse tipuri de utilizare. Dar acesta include în pachet și o serie de greutăți, care pot fi poziționate în jurul senzorului, deschizând ușița magnetică din partea de jos. Astfel, poți face mouse-ul mai greu și îi poți schimba chiar și centrul de greutate, punând mai multe greutăți în partea de sus sau de jos.
Practic, G502 poate fi folosit așa cum vrea utilizatorul, fără să existe un mod „corect”, sau „aprobat” de producător. Ba chiar, toate setările pe care le faci în aplicația G Hub pot fi salvate direct pe memoria internă a mouse-ului. Atunci când îl conectezi la oricare alt computer ai acces la toate profilurile personalizate, chiar și fără instalarea aplicației (lumini, setări DPI, funcțiile butoanelor, etc.).
Când vorbim de performanța unui mouse ne referim în general la capabilitatea lui de a răspunde la comenzi într-un mod cât mai precis. Senzorul Hero, care stă la baza lui G502 Hero, este în continuare unul dintre cei mai performanți de pe piață, putând asigura timp de răspuns instant de fiecare dată. De altfel, acesta a fost construit ca un senzor hibrid, care să ofere performanță înaltă și consum redus de energie, pentru a putea fi integrat și pe mouși wireless. Astfel, fie că alegi un G502 Hero sau un G502 LIGHTSPEED fără fir, performanța acestora este identică în toate cazurile de utilizare.
Dar senzorul este doar un element în această ecuație. Performanța trebuie să fie susținută și de restul elementelor. De exemplu, rezistența materialelor trebuie să fie de top, iar plasticul mat, moale la atingere și elementele de cauciuc de pe laterală par să reziste bine în timp. De asemenea, cablul USB îmbrăcat în material textil rezistă fără probleme chiar și atunci când este „abuzat” prin reconectări multiple sau la transport.
Dar probabil cele mai importante componente, pe lângă senzor, în jocuri rămân butoanele. G502 Hero folosește switch-uri mecanice care rezistă la milioane de apăsări și care au un răspuns tactil excelent, dar și un timp de răspuns instant. Iar acest lucru este valabil atât pentru cele standard, pentru click-urile principale, cât și pentru butoanele personalizabile de pe laterale.
În concluzie, Logitech G502 Hero pare să fie mouse-ul „bun la toate” care oferă câte ceva pentru fiecare tip de utilizator. Probabil ultimul motiv pentru care acesta este cel mai de succes mouse de gaming al ultimilor ani este faptul că toate acestea sunt oferite într-un pachet care vine la un preț corect. Acest mouse se regăsește în oferta magazinelor de specialitate din România la 399 lei în acest moment, dar acesta este des disponibil în cadrul ofertelor promoționale chiar și la prețuri de 270 de lei. Acest preț este ceva cu adevărat impresionant pentru un mouse cu asemenea performanță „la bord” și atât de multe funcții avansate.
Cel mai probabil, povestea lui G502 nu se va opri prea curând. Logitech a demonstrat de-a lungul anilor că poate să adapteze acest mouse la noi tehnologii (senzori noi sau funcționalitate wireless) și să îl îmbunătățească acolo unde este necesar. Chiar dacă G502 Hero este un model de top acum, asta nu înseamnă că este un model perfect, care nu mai poate fi îmbunătățit.
Un nou model cu o mufă USB Type-C, poate cu o construcție mai ușoară și cu funcții noi atât software cât și hardware ar putea fi un „upgrade” demn de această serie. Cu siguranță, când și dacă va fi lansat un astfel de model, Logitech ne va anunța pe toți. G502 Hero este disponibil la raft chiar acum și ne oferă cam tot ceea ce ne-am putea dori de la un mouse de gaming performant.