Trust GXT 860 Thura – tastatură semi-mecanică, potrivită pentru gamerii de ocazie care scriu mult [REVIEW]

20.02.2018
Trust GXT 860 Thura - tastatură semi-mecanică, potrivită pentru gamerii de ocazie care scriu mult [REVIEW]

A trecut de ceva vreme perioada în care eram un gamer „hardcore” şi petreceam două-trei ore în fiecare zi în lumi virtuale. Mai am astăzi instalate pe computer doar două jocuri pe care le rulez ocazional, în weekend: Star Trek Online şi Counter-Strike: Global Offensive. În aceste condiţii, am căutat recent o tastatură care să se descurce bine în jocuri, dar care să fie potrivită şi pentru scris, o activitate care îmi ocupă cea mai mare parte din timpul petrecut la PC. Aşa am ajuns să testez Trust GXT 860 Thura, o tastatură semi-mecanică, cu care am înlocuit „venerabilul” meu model compact ROCCAT Arvo, obţinut second-hand şi ale cărui taste s-au uzat.

 

PREZENTARE

 

GXT 860 Thura este o tastatură foarte bine construită, în ciuda faptului că are un preţ destul de accesibil. Tastele sunt semi-mecanice. Asta înseamnă că trebuie să apeşi mai mult pe o tastă pentru ca aceasta să preia o comandă, dar senzaţia oferită este apropiată de cea pe care ţi-o dă folosirea unei tastaturi mecanice.

 

 

Partea superioară a tastaturii este realizată din metal, o caracteristică surprinzătoare pentru acest segment de preţ.

 

Ca multe alte periferice de gaming, tastatura oferă iluminare LED, dar doar în mod curcubeu (Rainbow). Personal, mă pot lipsi liniştit de această caracteristică. GXT 860 Thura permite afişarea a nouă moduri de culoare, iar viteza cu care circulă luminiţele dintr-o parte în alta poate fi reglată printr-o combinaţie de taste.

 

 

Picioruşele din cauciuc sunt bine realizate şi oferă o priză puternică pe suprafaţa pe care stă tastatura. Ajută şi faptul ca Thura este destul de grea, având peste 1,3 kg. De asemenea, suportul pentru încheietură este comod şi se prinde ferm.

 

PERFORMANŢĂ

 

Tastatura este precisă şi comodă în jocuri, iar pentru scris spaţiul dintre taste este suficient de mare. Mi s-a părut, la început, că rezistenţa la apăsare a tastelor este ridicată, dar m-am obişnuit destul de repede, iar acum nu mi-aş dori ca acestea să fie mai „moi”. Am avut această senzaţie deoarece am trecut de la modelul Arvo, cu ventuze, la care tastele se apasă mult mai uşor.

 

În ceea ce priveşte zgomotul făcut atunci când tastezi, acesta este mai mare decât la modele mai scumpe de la Razer sau Logitech, dar nu deranjant.

 

Tastatura este plug-and-play, fără funcţii smart. O conectezi la portul USB, înveţi cele câteva combinaţii de taste necesare pentru reglajul luminilor şi o poţi folosi la potenţialul maxim. Trecerea de la un mod de iluminare la altul se face prin apăsarea tastei Fn şi a unui număr de la 1 la 9. De exemplu, combinaţia Fn+6 activează un fel de mod „Tetris”. Pentru reglajul vitezei cu care se schimbă luminile se apasă Fn şi Pg Up sau Pg Down. Mai mult, apăsate simultan, tastele Windows şi Fn activează Gaming Mode, care dezactivează tasta Windows, pentru a nu fi apăsată accidental în timpul jocurilor.

 

 

 

Din păcate, lipseşte o aplicaţie dedicată prin intermediul căreia să poţi regla luminile sau prin care să le dezactivezi complet. Deşi nu are suport pentru comenzi macro, GXT 860 oferă funcţie anti-ghosting (câte taste apăsate simultan înregistrează) pentru până la 16 taste, potrivit producătorului.

 

Există un buton dedicat care opreşte, pe timpul sesiunii respective, iluminarea, dar după ce restartezi computerul „curcubeul” apare din nou. Mi-ar fi plăcut să existe un buton On/Off dedicat care să oprească sau pornească permanent LED-urile pe care eu nu le folosesc nici măcar atunci când mă joc.

 

Trebuie precizat şi faptul că literele de pe taste nu sunt iluminate, iar persoanele mai neatente trebuie să aibă grijă, deoarece GXT 860 Thura nu este rezistentă la lichide.

 

Caracteristici tehnice principale:

 

Tip: semi-mecanică

 

Dimensiuni: 40 x 452 x 213 mm

 

Număr taste: 104

 

Greutate (cu suportul pentru palmă inclus): 1.341 de grame

 

Interfaţă: USB 2.0

 

Lungime cablu: 170 cm

 

Layout: QWERTY

 

Iluminare: Rainbow, 9 moduri

 

CONCLUZIE

 

Este greu să regreţi această achiziţie, deoarece tastatura are un preţ accesibil (130-200 de lei), este solidă şi realizată din materiale de calitate. Recomand GXT 860 Thura, o tastatură care îi va mulţumi chiar şi pe cei care se joacă puţin şi petrec mult timp scriind sau folosind programe office. Se simte, însă, lipsa unei aplicaţii dedicate care să îţi permită să o setezi în detaliu şi a unei modalităţi prin care să dezactivezi permanent luminiţele. Ca să sintetizez, cred că aceasta este tastatura potrivită pentru o persoană care se joacă ocazional 1-3 jocuri video, iar în restul timpului petrecut la computer tastează sau foloseşte diverse programe office.

Părţi pozitive

Raport calitate/preţ foarte bun
Simplu de instalat şi utilizat
Design ergonomic, fără „artificii” care distrag atenţia
Construcţie solidă

Părţi negative

Nu are o aplicaţie dedicată care să permită setarea în detaliu
Nu poţi opri permanent luminiţele

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Adrian Popa
Adrian Popa
Adrian Popa este coordonator al site-urilor Go4it.ro și Go4games.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de presă Gândul, Adrian a fost redactor-șef la Mediafax.ro și Gandul.ro (fostul ... citește mai mult