Creative Zen X-Fi anunţat oficial şi lansat cu pachet promoţional

10.07.2008
Creative Zen X-Fi anunţat oficial şi lansat cu pachet promoţional

Zvonurile despre playerul multimedia Creative Zen X-Fi s-au confirmat. Dispozitivul a fost anunţat oficial în Singapore, iar producătorul îl lansează printr-un pachet promoţional. După cum s-a spus deja playerul oferă suport WiFi, însă acesta va fi folosit probabil doar pentru conectarea la clienţii de mesagerie instantanee Yahoo şi MSN. Tastatura din partea dreaptă a ecranului de 2.5” va fi familiară celor obişnuiţi cu SMS-uri.

Creative Zen X-Fi in pachetul promotional lansat in Singapore

În pachetul promoţional vor fi incluse o pereche de căşti intra-aurale EP-830, care fac parte din gama premium a producătorului. De asemenea, în memoria lui Zen X-Fi se va găsi şi filmul Red Cliff, care descrie o bătălie importantă din istoria Chinei, fiind astfel mai atractiv pentru clienţii din acea zonă. Nu a fost anunţată o dată de livrare pentru alte ţări, dar se cunosc preţurile de comercializare din Singapore. Cele trei versiuni cu 8 GB, 16 GB şi 32 GB vor costa aproximativ 145 $, 210 $, respectiv 254 $. Rămâne de văzut dacă această ultimă reţetă de la Creative se va dovedi populară.

Creative Zen X-Fi - player multimedia cu modul WiFi

Creative Zen X-Fi cu tastatura pentru messenger

Creative Zen X-Fi suporta carduri SDHC

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News