Unul din produsele importante lansate de Sony la CES 2012 a fost Walkman Z. De fapt, vorbim despre modelul Walkman Z1000, primul din serie. Comparaţia cu iPod-ul touch este imposibil de evitat. Sony a creat un dispozitiv care este un smartphone fără modul GSM. În spatele ecranului de 4.3″ se găseşte un chipset Nvidia Tegra 2 ce motorizează sistemul de operare Android 2.3 Gingerbread.
De ce sunt necesare specificaţii atât de performante pentru un MP4 player? Cei care-l vor achiziţiona vor folosi un Nokia 1100 pentru nevoile de comunicare? Nu putem spune că deţinem răspunsul la aceste întrebări. Este clar însă că Sony trebuia să aibă un dispozitiv în nişa populată de iPod touch şi Samsung Galaxy Player. Mai jos găsiţi un scurt hands-on de la CES 2012 cu Sony Walkman Z. Playerul va costa 250 $ în versiunea cu 8 GB, 280 $ în versiunea cu 16 GB, iar modelul de top cu memorie de 32 GB va avea un preţ de 330 $.