Gata cu reacţiile violente rezultate în urma gesturilor şi exprimărilor dubioase dintre militarii americani şi civilii arabi. Cu ajutorul unui soft special pentru iPod (cel mai indicat este iPod Nano) comunicarea va fi cât se poate de clară, cel puţin din partea americanilor.
Aplicaţia specială cuprinde un ghid de conversaţie cu indicaţii gestuale (realizate de către un caracter animat) şi redare vocală. De exemplu, dacă doreşti să afli unde se găseşte un lucru sau o persoană, este de ajuns să-i arăţi localnicului o fotografie cu acel om/obiect, iar iPod-ul va pune întrebarea în arabă.
Şi acum, partea interesantă. Soft-ul va fi disponibil din acest an şi pentru utilizatorii fără grade militare, ca mine şi poate ca tine. Bineînţeles, va include dicţionare şi fraze uzuale ale limbilor de circulaţie internaţională.
Culmea, eu care nu m-am dat în vânt niciodată după playere iPod, am devenit subit foarte atras de ele. Deja mă gândesc să fac o călătorie în jurul lumii, cu desaga pe umăr şi iPod-ul în buzunar. Oare am şanse să intru în Cartea Recordurilor?